ECONOMIC 24 august 2017

Trei sferturi dintre firmele din România au ajuns să apeleze la creditul furnizor (studiu)

de Agerpres | 825 vizualizări

Trei sferturi dintre firmele din România au ajuns să apeleze la creditul furnizor, în condițiile în care finanțarea bancară reprezintă, mai ales pentru IMM-uri, un domeniu greu accesibil, se arată într-un studiu realizat de Keysfin și remis, miercuri, AGERPRES.

"Afacerile pe banii partenerilor și clienților au devenit o adevărată modă în economia românească. În lipsa unui capital suficient, tot mai multe firme aleg să întârzie plățile, apelând la creditul furnizor, un mecanism economic de finanțare de business, fără dobândă, care se extinde tot mai puternic. 75% dintre firmele din economia românească au ajuns să apeleze la această soluție, în condițiile în care finanțarea bancară reprezintă, mai ales pentru IMM-uri, un domeniu greu accesibil", se arată în document.

Potrivit acestuia, valoarea datoriilor comerciale înregistrate de companiile românești a depășit, în 2016, nivelul de 306,6 miliarde de lei, sumă cu aproape 100 de miliarde de lei mai mare decât în 2009 (213,3 miliarde lei)

Studiul realizat de KeysFin arată că peste 400.000 de firme, care reprezintă 64% din economie, înregistrau datorii comerciale la nivelul anului trecut.

"Creditul comercial reprezenta, în 2016, 36,8% din totalul datoriilor companiilor, un procent cu 56% mai mare decât valoarea creditului bancar (133 miliarde lei).Cele mai mari datorii comerciale le înregistrau firmele din industrie (117 miliarde lei), în creștere cu peste 30% față de anul precedent (72 miliarde lei). În clasamentul realizat de KeysFin urmează societățile din comerț, cu datorii comerciale de 80,6 miliarde lei, cele din servicii și utilități (34,6 mld.lei) și construcții-imobiliare (29,4 miliarde lei)", informează studiul.

Conform sursei citate, datorii comerciale semnificative înregistrau, anul trecut, și societățile din agricultură (13,5 miliarde lei), transporturi (11,6 miliarde lei) și hoteluri și restaurante (2,3 miliarde lei), în timp ce alte domenii raportau datorii comerciale de peste 11 miliarde lei.

„Față de anul 2015, plățile restante au atins nivelul de 102 miliarde lei, furnizorii restanți reprezentând 45% din total. Semnificativ este faptul că valoarea furnizorilor restanți de peste 1 an se situa la 29 miliarde de lei, sumă aproape dublă față de furnizorii restanți de peste 30-90 zile. Este un indicator semnificativ care arată situația reală în privința dinamicii plăților în economie“, afirmă analiștii de la KeysFin.

Perioada medie de încasare a creanțelor era de 95 de zile în 2016, în timp ce perioada medie de plată a datoriilor curente se situa la nivelul de 176 zile. Datoriile se plătesc cel mai greu în domeniul construcțiilor, în medie la 370 de zile, în timp ce banii se recuperează cel mai dificil în agricultură, în medie la 156 de zile. Alte domenii cu potențial de risc, din acest punct de vedere, sunt industria extractivă, activitățile profesionale și tehnice, sectorul energetic și HORECA.

„Pe fondul creșterii economice semnificative din ultimii ani, dinamica plăților s-a îmbunătățit, însă prea puțin pentru a conta cu adevărat în relațiile comerciale. În timp ce în România, furnizorii restanți reprezintă 45%, la nivel european media este de 40,3%. Din punct de vedere sectorial, singura ramură economică în care disciplina la plată s-a îmbunătățit în ultimii ani a fost industria (-2,6%), în timp ce la polul opus se află construcțiile și imobiliarele (+5%) și agricultura (+3,1%)“, spun experții Keysfin.

Creditarea reprezintă doar 9% din pasivele companiilor, iar din cele peste 608.000 de firme active din economia românească, doar 68.000 aveau un credit bancar la sfârșitul anului trecut (11,2%).

„Potențialul de creditare, mai ales în sectorul IMM, este unul semnificativ. Sunt peste 12.000 de întreprinderi mici și mijlocii care pot fi considerate performante din punct de vedere economic. Din punct de vedere al sectorului de activitate, cel mai bun potențial îl reprezintă firmele din industrie (27,8%), comerț (25,5%) și servicii și utilități (20,4%)“, arată studiul.

Potrivit acestuia, o mare problemă pentru economie o constituie și faptul că ieșirea din insolvență are loc, în România, în medie la 3,3 ani, semnificativ mai mare față de media UE, iar rata de recuperare este mai mică decât cea europeană (34,4% în România față de 65% în UE, potrivit datelor Băncii Mondiale pe 2016).

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.