Sprijin financiar în valoare de peste 51 milioane lei pentru crescătorii de bovine
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, efectuează plata aferentă ajutorului de stat în sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor, aprobat de Guvernul României sub formă de grant în valoare de 100 euro/cap de animal.
Suma plătită este în valoare de 51.027.656 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru un număr de 3.945 beneficiari care au accesat această formă de ajutor de stat și un efectiv de 103.433 capete bovine de carne și bubaline.
Grantul se acordă beneficiarilor cererilor de plată depuse și aprobate în baza Ordonanței Guvernului nr. 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bubalinelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
APIA, mereu alături de fermieri!
SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE