ECONOMIC 10 septembrie 2019

Salariul mediu net a scăzut în iulie cu 23 de lei, la 3.119 de lei

de Agerpres | 1395 vizualizări

Câştigul mediu brut a ajuns la 5.091 lei

Salariul mediu brut în România a ajuns, în iulie, la valoarea de 5.091 de lei, în scădere cu 0,7% (36 de lei) faţă de luna anterioară, iar câştigul salarial mediu net s-a diminuat tot cu 0,7% (23 de lei), până la 3.119 de lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

Conform statisticii, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 7.144 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.823 lei).

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 15,2%.

În luna iulie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, câştigurile salariale medii nete au fost mai mari comparativ cu luna precedentă, ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 22,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 6,0% şi 8,5% în alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea altor mijloace de transport, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii); între 3,0% şi 5,5% în repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, transporturi pe apă, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor din tutun, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), alte activităţi industriale n.c.a.

Pe de altă parte, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 29,5% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului; între 5,5% şi 9,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de editare, captarea, tratarea şi distribuţia apei, tranzacţii imobiliare; între 3,0% şi 5,0% în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

„Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna iunie 2019 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (premii trimestriale, anuale, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările în unele activităţi economice, de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie”, precizează INS.

Potrivit sursei citate, s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net ca urmare a acordării în luna precedentă a biletelor de valoare (tichete de vacanţă), astfel: învăţământ (-13,0%, inclusiv reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică (-2,0%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (-1,1%).

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost 110,6%, iar indicele câştigului salarial real a fost 99,5% pentru luna iulie 2019 faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 215,7%, cu 1,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iunie 2019.

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.