ECONOMIC 17 iunie 2020

Primarul staţiunii Covasna propune scăderea impozitului pe clădirile operatorilor de turism afectaţi de pandemie

de Agerpres | 1352 vizualizări

Primarul staţiunii Covasna, Gyero Jozsef, le va propune consilierilor locali să aprobe reducerea cu 50% a impozitului pe clădirile deţinute de operatorii de turism din localitate, afectaţi de criza generată de noul coronavirus.

Gyero Jozsef a declarat că şi Primăria Covasna, asemenea lucrătorilor din turism şi domeniile conexe, a înregistrat pierderi în ultimele luni, nemaiavând încasări din taxa de staţiune pe care o plăteau turiştii veniţi la odihnă sau tratament, dar cu toate acestea, ia în calcul sprijinirea unităţilor turistice.

„Noi lucrăm într-un parteneriat perpetuu, permanent cu operatorii în turism, cu hotelierii, cu cei care operează bazele de tratament şi în momentele grele pentru oraş ei ne ajută. Ne ajută din punctul de vedere al încasărilor la bugetul local, ne ajută în momentul în care, cu ocazia diverselor evenimente publice sau culturale, avem nevoie de ei şi apelăm la ei şi vine un moment în care şi ei întâmpină greutăţi şi au nevoie de sprijinul nostru. Chiar dacă acest sprijin, din punctul nostru de vedere, costă şi aici ne referim la aceste facilităţi fiscale pe care, teoretic, putem să le acordăm. Aşa zice legea: se pot acorda. Deci, putem să le acordăm acelor operatori în turism, în speţă care au fost afectaţi de această pandemie. Prevederea sună în felul următor: pentru cele două luni în care ţara s-a aflat în stare de urgenţă putem să le acordăm 50% scutire la impozitul pe clădiri (...). Aşadar, voi propune Consiliului Local să aprobăm o hotărâre prin care le vom acorda această facilitate chiar dacă, am estimat, bugetul local va pierde undeva spre 400.000 de lei“, a declarat pentru AGERPRES, primarul staţiunii.

Edilul a mai spus că din taxa de staţiune de 2 lei de persoană pe noaptea de cazare au intrat în bugetul local, anul trecut, peste un milion de lei, estimând că numai la acest capitol pierderea din acest an va fi de circa 500.000 de lei.

Primarul a mai menţionat că numărul sosirilor înregistrate în în 2019 în structurile de primire turistică din staţiunea Covasna a fost de 55.741, la care se adaugă 12.247 de pacienţi internaţi pentru tratament balnear la Spitalul de cardiologie şi 2.118 turişti străini cazaţi în oraş. Numărul înnoptărilor turistice de la hoteluri, vile şi pensiuni s-a cifrat la 436.523, la care se adaugă 132.684 de înnoptări de la Spitalul de cardiologie.

Sursă foto: Facebook/Gyerő József

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.