ECONOMIC 6 decembrie 2021

MADR: Cererile privind subvenţionarea motorinei utilizate în agricultură pentru 2022 se depun în luna decembrie

de Agerpres | 579 vizualizări

Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2022 se depun pe parcursul lunii decembrie, a anunţat, vineri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Depunerea se realizează la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau al municipiului Bucureşti pe raza cărora sunt situate exploataţiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat sau unde au fost depuse cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă.

Beneficiarii acestei scheme de sprijin sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale (...) care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole.

De asemenea, pot beneficia de sprijin producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole.

Nu în ultimul rând, sunt eligibile pentru obţinerea ajutorului de stat organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare precum şi organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

„Persoanele fizice pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează MADR.

Condiţiile de acordare în funcţie de sectorul/sectoarele vegetal, zootehnic şi/sau îmbunătăţiri funciare în care îşi desfăşoară activitatea sunt să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier) şi în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz, dar şi în Registrul agricol cu suprafeţele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţiile protejate (sere şi solarii), precum şi cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz.

De asemenea, beneficiarii trebuie să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz.

Potrivit sursei citate, suprafeţele de teren pe care le exploatează trebuie să fie de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha. În cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuştilor fructiferi, suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha şi/sau după caz, să deţină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere şi solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafaţa minimă a exploataţiei este de 0,3 ha, iar suprafaţa minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepţie, pentru ciuperci sa iau în considerare suprafeţele din adeverinţele emise de primării.

Alte condiţii vizează ca beneficiarii să exploateze/să deţină/să crească animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase în vederea obţinerii producţiei agricole pentru care solicită ajutorul de stat şi să utilizeze instalaţii de irigat acţionate cu motoare termice.

Cererea de acord prealabil se depune la APIA însoţită de următoarele documente: copie a documentelor de identitate şi a documentelor de înregistrare; adeverinţă eliberată de Primarie cu suprafeţele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz; adeverinţă eliberată de către Oficiul Naţional al Viei şi al Produselor Vitivinicole pentru suprafeţele cu vie, după caz.

De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte situaţia suprafeţelor şi a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat şi/sau producţia de ciuperci estimată; copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz; situaţia privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcţie de specie, întocmită de beneficiar; dovada că nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz.

Nu în ultimul rând, trebuie depusă o copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, cantităţile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătăţiri funciare şi angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr.44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, conform modelului anexa 5 din ordin.

MADR precizează că acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 20 zile lucrătoare de la data limită de depunere a cererii de acord.

Documentele necesare depunerii cererilor de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2022 sunt publicate pe site-ul APIA.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a dispus ca, pentru anul viitor, să se realizeze o analiză în vederea implementării unor soluţii care să vizeze renunţarea la anumite documente ce trebuie să însoţească cererile de sprijin.

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.