ECONOMIC 17 mai 2021

Îndrumare, nu numai control

de Covasna Media | 964 vizualizări

Prefectul s-a întâlnit cu oamenii de afaceri

Ce ar trebui să facă instituțiile deconcentrate din judeţ pentru ca să uşureze viața antreprenorilor locali? – aceasta a fost întrebarea la care căuta răspuns prefectul județului Covasna. Dr. Ráduly István a invitat în biroul său mai mulți antreprenori pentru a obține un răspuns direct la această întrebare.  

 Având în vedere termenul scurt, invitația a fost acceptată de Berszány Tibor (Bertis Group) și Füstös Imre (Aluco SRL)

Antreprenorii au fost de părere că ar trebui oprită activitatea firmelor care lucrează fără forme legale, deoarece aceștia constituie concurență neloială, și că organele de control ar trebui  să trateze cu bunăvoință angajatorii – care uneori mai greșesc - deoarece nu poate fi în interesul public blocarea activității acestora. 

Un ajutor deosebit ar fi și dacă în cazul unor articole de lege interpretabile, să primească îndrumare de la instituțiile locale privind conformarea. 

Ráduly István a fost de părere că instituţiile publice trebuie să fie în slujba cetățenilor. 

„Desigur, instituțiile deconcentrate au și un rol de control, dar principala lor sarcină este să se asigure că întreprinderile care funcționează legal, plătesc taxe și impozite, oferă locuri de muncă și mijloace de trai pentru sute de oameni - și același lucru este valabil și pentru întreprinderile mici și mijlocii – să obțină cu ușurință, fără probleme și într-un timp rezonabil documentele de care au nevoie. În același timp, este foarte important ca cei care se adresează acestor instituţii să nu fie „plătiţi" cu răspunsuri de tipul „conform legii", ci să li se ofere îndrumări clare și aplicabile” - a declarat după întrevedere prefectul judeţului. 

Ráduly István a solicitat întreprinzătorilor, ca în cazuri în care au greutăți în raporturile cu instituțiile deconcentrate să informeze și Instituția Prefectului asupra acestora.

(Sursa: Comunicat Instituția Prefectului – Județul Covasna)

 

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.