ECONOMIC 17 ianuarie 2019

Fermierii pot depune cererile pentru sprijinul de 1.000 de euro pentru usturoi până la 15 mai

de Agerpres | 968 vizualizări

Programul de susţinere a producţiei de usturoi cu 1.000 euro/hectar va debuta în 2019, fermierii urmând să depună cererile pentru obţinerea finanţării la Direcţiile Agricole Judeţene până la data de 15 mai a.c., a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Cei care beneficiază de acest sprijin trebuie să cultive minimum 3.000 mp şi valorifică 5 tone de usturoi.

Potrivit unui comunicat al MADR remis miercuri AGERPRES, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a transmis direcţiilor agricole din teritoriu programele ministerului, demarate în 2017, dar care vor continua şi în 2019. Este vorba de Programul de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate cu o alocare de 3.000 euro pe legumicultor într-un an, programul de susţinere a crescătorilor de ovine cu un leu pe kilogramul de lână pentru comercializarea acestui produs şi schema de ajutor de minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc.

De asemenea, ministrul a precizat că grupurile de producători, crescătorii de animale sau cooperativele pot obţine fonduri europene pentru finanţarea unor abatoare mobile prin intermediul Submăsurii 4.2 'Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole' din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. În acest sens, potenţialii beneficiari pot depune proiecte privind achiziţia şi înfiinţarea de abatoare mobile până la data de 31 ianuarie 2019.

„Având în vedere că în sectorul de irigaţii a crescut interesul fermierilor în asocierea în organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI), ministrul a încurajat constituirea fermierilor în astfel de organizaţii. În egală măsură, Petre Daea a vorbit despre continuarea punerii în funcţiune şi în anul 2019 a sistemelor de irigaţii, alt obiectiv prioritar al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, se menţionează în comunicatul MADR.

Nu în ultimul rând, ministrul Agriculturii a reamintit ca principalul obiectiv îl reprezintă continuarea plăţilor realizate de către APIA, astfel încât până la 31 martie 2019 toţi fermierii să îşi primească banii cuveniţi. În acelaşi context, ministrul a subliniat că este foarte importantă pregătirea pentru demararea campaniei 2019 de primire a cererilor de plată, începând cu data de 1 martie.

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.