ECONOMIC 26 septembrie 2024

Facilităţi Fiscale pentru contribuabili

de Covasna Media | 766 vizualizări

COMUNICAT DE PRESĂ. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov vine în întâmpinarea contribuabililor şi îi informează, cu privire la aplicarea unor măsuri de amnistie fiscală și acordarea unor bonificații, următoarele:

Debitorii persoane fizice și juridice, inclusiv instituţiile și autorităţi publice, pot beneficia de anularea de accesorii (dobânzi și penalităţi) aferente obligațiilor bugetare administrate de organul fiscal central (ANAF), inclusiv de către organele vamale, dacă se sting prin orice modalitate toate obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024

De asemenea, se anulează dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar prin declaraţie rectificativă cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv, dacă declaraţia rectificativă este depusă începând cu data de 1 septembrie 2024 până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, nu mai târziu de 25 noiembrie 2024.

În cazul persoanelor fizice se anulează și o parte a obligațiilor principale restante înregistrate pe CNP, în procent de 50% pentru obligații principale cu un cuantum mai mic de 5.000 lei și de 25% pentru obligații principale mai mari de 5.000 lei. 

Pentru a beneficia de aceste facilități fiscale, contribuabilii pot să depună opțional o notificare, nu mai târziu de 25 noiembrie 2024 și trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- să depună în mod obligatoriu o cerere de anulare cel mai târziu până la data de 25 noiembrie 2024;

- să stingă obligaţiile bugetare principale restante la 31 august 2024;

- să stingă obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv;

- să depună toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare.

Persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii liberale vor depune cerere de anulare separat pentru codul unic de înregistrare fiscală și pentru CNP, iar organul fiscal verifică îndeplinirea condițiilor distinct pe fiecare tip de cod.

Facilitățile se aplică și în cazul deciziilor de impunere emise ca urmare a unui control fiscal în derulare la data de 6 septembrie 2024, data intrării în vigoare a OUG 107/2024, pentru obligaţiile bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- toate diferenţele de obligaţii bugetare principale individualizate în decizia de impunere sunt stinse prin orice modalitate, până la termenul de plată prevăzut de lege; 

- cererea de anulare a accesoriilor se depune în termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere, sub sancţiunea decăderii.

Se supun anulării și dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv şi stinse până la această dată dacă:

- sunt stinse obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, nu mai târziu de 25 noiembrie 2024;

- sunt depuse toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare.

Contribuabilii plătitori de impozit pe profit sau de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, care au achitate datoriile faţă de buget la zi, beneficiază de o bonificaţie de 3% din impozitul pe profit anual şi din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024. 

Bonificaţia se acordă contribuabililor care îndeplinesc următoarele condiții: 

- au depus toate declaraţiile conform vectorului fiscal;

- au stins integral și la termenele prevăzute de lege obligațiile privind impozitul pe profitul anual/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului 2024;

- nu înregistrează nicio altă obligaţie fiscală/bugetară restantă la termenul legal pentru depunerea declaraţiilor prin care se declară impozitul pe profit anual aferent anului 2024, respectiv prin care se declară impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV al anului fiscal 2024.

Organul fiscal central constată din oficiu îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea bonificaţiilor prin emiterea unei decizii, după expirarea termenului de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit anual aferentă anului fiscal 2024 și după expirarea termenului de depunere a declaraţiei privind impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferentă trimestrului IV al anului fiscal 2024.

Sumele care fac obiectul bonificaţiei nu se restituie, ci se utilizează pentru compensarea cu obligaţiile fiscale ale contribuabilului.

Contribuabilii pot obţine informaţii suplimentare: 

- privind noutățile legislative prin accesarea site-ul www.anaf.ro Secțiunea Asistență contribuabili / Legislație / Buletin informativ fiscal; 

- prin intermediul Serviciului Spaţiu Privat Virtual - Formularul Unic de Contact, Secţiunea Asistenţă şi îndrumare în domeniul fiscal;

- telefonic, apelând Call Center-ul Asistență Contribuabili A.N.A.F la nr. 031.403.91.60.

Baza legală: OUG nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 6 septembrie 2024), publicată în Monitorul Oficial nr. 905 din 6 septembrie 2024.

Compartiment Comunicare, Relaţii Publice şi Mass Media

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.