ECONOMIC 20 iulie 2022

Culturile de cartofi sunt afectate de secetă; producţia estimată este sub media multianuală

de Agerpres | 887 vizualizări

Conducerea Direcţiei Agricole Covasna estimează că producţia medie de cartofi din acest an va fi mai scăzută faţă de cea multianuală, întrucât majoritatea suprafeţelor însămânţate sunt afectate de secetă.

Directorul instituţiei, Kozma Bela, a afirmat, marţi, că vara aceasta a plouat puţin, temperaturile sunt foarte ridicate, iar prognozele meteo pentru luna august nu sunt favorabile.

„Au fost şi temperaturi de 35-37 de grade Celsius. Nu e bine pentru cartofi. Au început să se usuce acolo unde nu au fost irigaţii. Anul acesta s-au cultivat 10-12.000 de hectare cu cartofi şi posibilităţi de irigare există pe doar 5.000-5.500 de hectare. Cei care au irigat vor avea culturi bune, dar ceilalţi vor avea o productivitate cu cel puţin 20-25% mai mică decât anul trecut. Deci, cartofi vom avea, dar producţia va fi mai mică decât media multianuală, care se cifrează la 18-19 tone la hectar”, a declarat Kozma Bela.

Acesta a mai spus că este de aşteptat ca preţul cartofului să crească, având în vedere majorarea preţurilor îngrăşămintelor, pesticidelor şi combustibililor.

„Totul s-a scumpit. Cultivarea unui hectar cu cartofi costă în jur de 5.000 de euro (...) Ca să se acopere costurile de producţie, kilogramul de cartofi ar trebui să se vândă cu 1,5 lei la producător”, a mai spus acesta.

Directorul Direcţiei Agricole a menţionat, totodată, că pentru ajutorul de minimis de 200 de euro la hectar, pe care Guvernul îl acordă începând din acest an cultivatorilor de cartofi de consum, în judeţul Covasna au fost depuse 1164 dosare pentru aproximativ 5.000 de hectare de teren.

Kozma Bela a subliniat că România îşi poate asigura doar aproximativ o treime din necesarul de consum de cartofi din producţia internă, prin urmare este nevoită să recurgă la importuri.

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.