ECONOMIC 27 mai 2021

Autorităţile din Târgu Secuiesc vor să introducă gazul metan în Parcul Industrial 2

de Agerpres | 973 vizualizări

Autorităţile locale din municipiul Târgu Secuiesc vor să introducă gazul metan în Parcul Industrial 2, pentru a deveni mai atractiv pentru investitori, depunând în acest scop un proiect la Ministerul Fondurilor Europene.

Primarul municipiului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor a declarat că pandemia a stopat investiţiile, însă speră că acestea se vor relansa în perioada următoare.

„Pandemia ne-a cam oprit investiţiile. (...) Avem două parcuri industriale unul este chiar foarte aproape de oraş, în zona fostului IFET. Acolo avem 17 întreprinzători, deci, se cam umple şi ceea ce mă bucură e că sunt foarte mulţi tineri care prin programul Start-Up, cu întreprinderi mai mici, unul face bere, altul lapte, au început să funcţioneze. Celălalt Parc Industrial, care e în drumul spre Catalina, acolo avem mai puţini întreprinzători. Poate că motivul principal este că acolo nu avem gaze naturale şi acum avem un proiect, care a fost depus la Ministerul Fondurilor Europene, ca să ajungem cu gazul şi în Parcul Industrial 2“, a declarat, pentru AGERPRES, Bokor Tibor.

Cele două parcuri industriale de la Târgu Secuiesc, care se întind pe o suprafaţă de aproape 14 hectare, au fost înfiinţate în urmă cu aproape 5 ani cu sprijinul Uniunii Europene, iar potenţialul economic şi posibilităţile de investiţii din zonă sunt promovate prin intermediul paginii „Invest in Târgu Secuiesc“.

Autorităţile locale afirmă că firmele care investesc în aceste parcuri beneficiază de o taxă de închiriere avantajoasă şi sunt scutite de plata impozitului pe teren şi pe construcţii.

Acestea şi-au exprimat convingerea că în maximum 2-3 ani, Târgu Secuiesc va deveni foarte atrăgător pentru investitori, după finalizarea aeroportului de la Ghimbav-Braşov şi a autostrăzii Braşov-Bacău care va trece prin zonă.

În judeţul Covasna mai există un parc industrial, înfiinţat în anul 2016 de către autorităţile locale din Sfântu Gheorghe în zona Câmpu Frumos, printr-un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional, care are o suprafaţă de peste 28 de hectare.

Autorităţile vor să îl extindă, iar, în acest scop, în bugetul din acest an au fost alocate 8 milioane de lei pentru construirea de hale industriale, dezvoltarea reţelei de drumuri şi de utilităţi din incinta parcului, precum şi pentru achiziţionarea de terenuri noi.

„Pentru extinderea Parcului industrial noi am obţinut o sumă de 8 milioane de lei când s-a aprobat bugetul naţional, deci 8 milioane de lei pentru extinderea Parcului industrial şi pentru construire de hale industriale. (...) Sunt trenuri private, iar în cazul în care reuşim să ne înţelegem cu proprietarii atunci vor achiziţiona terenurile“, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Potrivit autorităţilor locale, facilităţile oferite sunt mai avantajoase decât în alte parcuri industriale din zonă, rezidenţii fiind scutiţi de plata impozitului pe terenuri şi clădiri, pe taxele pe autorizări şi de eliberare de certificate, iar după cinci ani pot cumpăra terenul concesionat.

Suprafaţa minimă de teren ce poate fi concesionată este de 1.000 de metri pătraţi, la preţul standard de 1,5 euro metru pătrat pe an fără TVA, dar investitorii pot beneficia de reduceri cuprinse între 20% şi 60% în funcţie de anumite criterii, cum ar fi suprafaţa, nivelul şi tipul investiţiei, numărul locurilor de muncă create şi nivelul salariilor acordate angajaţilor.

Parcul de la Câmpu Frumos se află la 5 kilometri distanţă de drumul naţional ce leagă judeţele Braşov şi Bacău, în vecinătatea viitoarei şosele de centură a municipiului, la 3 kilometri de cea mai apropiată staţie de cale ferată şi la aproape 30 de kilometri de viitorul aeroport internaţional de la Ghimbav-Braşov.

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.