ECONOMIC 19 iulie 2019

APIA a eliberat, până în prezent, circa 11.700 de adeverinţe pentru beneficiarii Campaniei 2019

de Agerpres | 772 vizualizări

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a eliberat, până în prezent, 11.688 de adeverinţe pentru beneficiarii Campaniei de plăţi pentru 2019.

Astfel, conform datelor centralizate, 6.781 de adeverinţe au fost eliberate pentru beneficiarii schemelor de plată SAPS, plata redistributivă şi plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, iar 4.908 adeverinţe pentru beneficiarii măsurilor de mediu şi climă - M10, M11, M13 implementate în cadrul Campaniei 2019.

Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei, transmis joi AGERPRES, valoarea creditului este de până la 85% din valoarea sumei calculate, conform adeverinţei eliberate de APIA.

Până în prezent, APIA a încheiat 20 convenţii tripartite cu instituţiile bancare si nebancare, respectiv fondurile de garantare (Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM).

Lista instituţiilor bancare şi nebancare cuprinde: BCR, BRD, CEC Bank, Creditcoop, Exim Bank, First Bank, Goodbee, Libra Internet Bank, Intesa, OTP Bank, Patria Bank, Procredit, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, Unicredit, Credit Agricole, Alpha Bank, Banca Feroviară, Idea Bank şi Banca Românească.

Toate convenţiile încheiate între APIA, instituţiile bancare şi nebancare şi FGCR/FNGCIMM sunt postate pe site-ul instituţiei, la secţiunea „Convenţii, Acorduri, Protocoale”.

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.