ECONOMIC 16 martie 2022

Acțiunea 12 din Programul Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii pentru anul 2022

de Covasna Media | 1203 vizualizări

Acțiune de control în domeniul sănătății și securității în muncă la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul Comerțului cu ridicată, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete - CAEN 46.

Acțiunea se va desfășura pe parcursul întregului an 2022. Obiectivul general al acţiunii constă în diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, de către angajatorii din domeniul comerțului cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete - CAEN 46. Obiectivele specifice pe care și le propune această acțiune sunt:

• Eliminarea neconformităților constatate în domeniul securității și sănătății în muncă în activitățile specifice din societățile comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete;

• Creşterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete.

Motivarea acestei acțiuni este dată de următoarele date statistice constatate la nivel naţional:

• Numărul mare de lucrători din domeniu (peste 350.000);

• Numărului mare al accidentaților în muncă care situează această activitate economică pe locul 2 la totalul accidentelor de muncă;

• accidentele din acest domeniu sunt în proporție de 98% accidente cu incapacitate temporară de muncă.

Situația accidentaților în muncă în acest domeniu se prezintă astfel:

• În 2017, din totalul de 228 de accidentați, 10 au decedat, iar 218 dintre accidentați au suferit răniri care s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă. În 2018, din totalul de 238 de accidentați, 7 au decedat, iar 231 au accidentați au suferit răniri care s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă. În 2019, din totalul de 218 de accidentați, 8 au decedat, iar 187 dintre accidentați au suferit răniri care s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă.

• În anul 2020, numărul total al accidentaților a fost de 195, din care 8 decese și 187 dintre accidentați au suferit incapacitate temporară de muncă.

Din analizele cauzelor care au produs accidentări, dar și cu ocazia controaletor efectuate în ultimii ani în domeniul securităţii și sănătății în muncă s-a evidențiat faptul că lucrătorii din domeniul comerțului cu ridicata sunt expuși la o gamă largă de riscuri de accidentare și îmbolnăvire la locul de muncă, cum ar fi:

• Cele datorate manlpulării unor mase grele și foarte grele, care conduc la o serie de probleme de sănătate asociate cu dureri de spate și dureri musculare;

• Lucrul la temperaturi ridicate sau scăzute;

• Risc de lovire prin răsturnarea mărfurilor greșit depozitate;

• Risc de accidentare datorat manevrării necorespunzătoare a motostivuitoareior;

• Perioade lungi în care angajații stau în picioare;

• Activități repetitive;

• Stresul provocat angajaților datorită unui comportament neadecvat al clienților;

• Risc de accidentare la operațiunile de  încărcare-descărcare a mărfurilor;

• Alunecări pe pardoseala umedă;

• Ventilație insuficientă;

• Echipamente de muncă incorect utilizate.

Având în vedere riscurile la care sunt expuși lucrătorii în domeniul comerţului cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete CAEN 46, este necesară organizarea periodică a unor acțiuni de control privind modul în care lucrătorii conștientizează riscurile din unitate, ca primă condiție pentru adoptarea unor atitudini, comportamente și acțiuni adecvate în prevenirea producerii de accidente.

Totodată, vă informăm că pe parcursul lunii martie 2022 ITM Covasna va organiza sesiuni de informare la care vor fi invitați să participe managerii, lucrătorii cu responsabilități în domeniul securității și sănătății în muncă (lucrătorii desemnați și/sau reprezentanții serviciilor externe de prevenire și protecție) și medicii de medicina muncii care asigură supravegherea medicală a lucrătorilor din aceste întreprinderi.

(Comunicat de presă ITM Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ECONOMIC

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.