ECOLOGIE 7 decembrie 2021

Vinerea Verde, un program implementat cu succes de Consiliul Județean

de Covasna Media | 1452 vizualizări

O parte din echipa Consiliului Județean Covasna, formată din oameni entuziaști și inimoși, s-a implicat activ în programul „Vinerea Verde”, inițiat de Ministerul Mediului. Timp de 36 de săptămâni, peste 50 de colegi au parcurs 1220 km, pe jos și cu bicicleta. Experiența s-a încheiat luni, în prezența ministrului Tánczos Barna și a președintelui Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

 „Acordăm o mare importanță conștientizării problemelor de mediu și promovării acestora. Am fost foarte încurajați de atitudinea pozitivă a locuitorilor din județul Covasna față de colectarea selectivă a deșeurilor. Era nevoie de această atitudine pozitivă ca sistemul integrat de gestionare a deșeurilor să funcționeze bine. Așadar, împreună am reușit să ocupăm primul loc în țară în domeniul gestionării selective a deșeurilor. Prin programul „Covasna Verde”, ne bucurăm să ne alăturăm oricărei inițiative care încurajează gândirea ecologică. O parte din echipa Consiliului Județean Covasna, formată din oameni entuziaști și inimoși, s-a implicat activ în programul „Vinerea Verde”, inițiat de Ministerul Mediului” – a declarat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, mulțumindu-le totodată colegilor pentru implicarea în acest program.  

Timp de 36 de săptămâni, toți cei care ne-am implicat în program, am venit la locul de muncă pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun. Cei care s-au implicat în program au primit mici atenții – baton de müsli, fructe etc. – prin care am dorit să încurajăm participarea la „Vinerea Verde”. La sfârșitul fiecărei luni, am premiat colegul care s-a remarcat drept cel mai activ în luna respectivă. De asemenea, am avut două evenimente speciale: cu ocazia Zilelor Sportive Covăsnene, am mers cu bicicletă la instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean, iar cu ocazia Zilei Mondiale a Persoanelor Vârstnice, am vizitat, tot pe două roți, Căminul de bătrâni din comuna Hăghig. La aceste acțiuni s-au alăturat și câțiva colegi din cadrul instituțiilor subordonate Consiliului Județean” – a spus Giliga Márta, care a fost responsabilă pentru derularea programului. 

 „Consiliul Județean Covasna a fost unul dintre cei mai entuziaști susținători ai programului ”Vinerea Verde”. Am auzit multe și despre ”Covasna Verde”, iar acum pot să vă spun că sunt impresionat. A fost o inițiativă pe care nu am dorit să le-o impunem oamenilor care lucrează în instituții publice, dar am dorit să contribuim la conștientizarea faptului că se poate și altfel. Vă mulțumesc pentru că ați demonstrat că este posibil, că există deschidere spre o abordare ecologistă” – a precizat ministrul mediului, Tánczos Barna.

Campania „Vinerea Verde”, lansată de Ministerul Mediului în 12 martie 2021, încurajează utilizarea transportului alternativ de către angajații din instituțiile publice în scopul reducerii poluării și, implicit, a emisiilor de carbon. 

Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna

Foto: Kocsis-B. János

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.