ECOLOGIE 27 noiembrie 2012

Sfântu Gheorghe a intrat în bătălia pentru Orașul Reciclării

de Covasna Media | 668 vizualizări

Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei „Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, lansează competiţia „Orașul Reciclării” adresată primăriilor de municipiu.

Iniţiativa își propune să implice și să mobilizeze primăriile pentru ca serviciile de colectare selectivă a deșeurilor de ambalaje să se desfășoare în cele mai bune condiţii și cantităţile colectate să înceapă să crească.

În „bătălia” pentru titlul de „Orașul Reciclării”, pe frontul deschis în perioada 1 septembrie 2012 – 28 februarie 2013, s-au înrolat 20 locaţii-cheie, în care Eco-Rom Ambalaje susţine dezvoltarea serviciilor de colectare selectivă: Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Cluj, Craiova, Deva, Focşani, Iaşi, Mediaş, Roman, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea, Zalău, plus Sectorul 1 și Sectorul 6 Bucureşti.

,,Am lansat această competiţie sub forma unei bătălii imaginare între primării pentru a le stimula interesul pentru colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje. Rolul autorităţilor locale este unul semnificativ, mai ales în contextul creșterii obligaţiilor de reciclare a deșeului menajer impuse de recentele modificări ale legislaţiei europene, respectiv românești. Este vorba despre reducerea lunară cu 15% a cantităţii de gunoi depus pe groapă și reciclarea a 50% din deșeul menajer până în 2020” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

Victoria va fi cucerită de localitatea care va colecta selectiv cea mai mare cantitate de deșeuri de ambalaje și care va avea un sistem de colectare selectivă de calitate: pubele de colectare accesibile populaţiei, cu un aspect curat și îngrijit și deșeuri de ambalaje depuse separat corect.

La finalul celor 6 luni, localitatea victorioasă va primi titlul de ,,Orașul Reciclării” și marele premiu: o zonă de picnic complet amenajată conform Legii Picnicului în vigoare. Este vorba despre proiectul ,,Pallet Picnic Park”, desemnat cel mai eco-creativ proiect de amenajare a unei zone de picnic în cadrul competiţiei Eco-Rom Ambalaje „Picnic Design 2012”. Zona de picnic va fi implementată în primul trimestru al anului viitor și va fi un spaţiu inedit, realizat în totalitate din module de paleţi din lemn: locurile de relaxare, mesele, suporturile pentru biciclete, grătarele, ecranul de proiectat filme, zonele de iluminat, toate elementele se încadrează perfect în cadrul natural, fiind totodată extrem de practice pentru activităţile de recreere în aer liber.

Teme articol: reciclare Eco-Rom deseu
Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.