ECOLOGIE 14 martie 2021

Programul de colectare a deşeurilor electronice şi sticlă, suspendat din cauza pandemiei, reluat de săptămâna viitoare

de Agerpres | 2146 vizualizări

Programul bianual de colectare a deşeurilor electronice şi sticlă, suspendat anul trecut din cauza pandemiei, va fi reluat începând de săptămâna viitoare, a anunţat vineri operatorul regional de salubritate Tega.

Potrivit conducerii societăţii, programul se va derula în peste 60 de localităţi din judeţ, iar cetăţenii vor primi câte 0,5 litri de bere pentru fiecare 5 kg de sticle predate, iar valoarea deşeurilor electronice va fi scăzută din factura lunară de salubritate.

De asemenea, în cadrul acestei acţiuni, societatea Tega va prelua gratuit şi piesele vechi de mobilier, anvelopele uzate sau alte obiecte de mari dimensiuni de care cetăţenii vor să se debaraseze.

„Am fost nevoiţi, din cauza pandemiei, să suspendăm acţiunile care erau planificate, dar din fericire anul acesta putem să ajungem la oameni la timp. Pe 16 martie vom fi la dispoziţia locuitorilor din comunele Micfalău şi Bixad“, a declarat directorul societăţii de salubritate, Mathe Laszlo.

Primarul comunei Micfalău, Demeter Ferenc, consideră că aceste acţiuni sunt bine-venite, deoarece contribuie la reducerea poluării mediului înconjurător.

„Dacă nu ar exista acţiunea de colectare a acestor deşeuri, mobilierul, televizoarele, aparatele de radio vechi ar fi undeva în pădure sau în albia unui pârâu. Cu această acţiune, Tega ia o povară uriaşă atât de la natură, cât şi de la autorităţile locale“, a spus acesta.

Prima etapă a acţiunii de colectare se va derula în perioada martie - iunie, iar cea de-a doua în perioada iulie - octombrie, conform unei programări făcute pentru fiecare localitate.

În municipiul Sfântu Gheorghe acţiunea de colectare a sticlelor va avea loc la mijlocul lunii aprilie, iar mobilierul vechi şi deşeurile electronice pot fi predate oricând la centrul de colectare din strada Energiei.

De asemenea, Tega a anunţat că, pe bază de programare telefonică prealabilă, poate prelua piesele mari de mobilier vechi şi articolele electronice de la scara blocurilor sau de la porţile caselor particulare.

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.