ECOLOGIE 2 iulie 2019

Primul magazin fără ambalaje din județ își deschide ușile

de Daniela Luca | 22766 vizualizări

„Lucky Day Fancy Shop” are la bază conceptul zero waste și va comercializa alimente vrac 

Începând de miercuri, 3 iulie, în incinta localului Szimpla din centrul orașului Sfântu Gheorghe, va fi deschis un magazin care are la bază un concept simplu: mai puține ambalaje, mai multe produse ecologice. Printre produsele care vor putea fi găsite acolo se numără nucile de săpun, periuțele de dinți din bambus sau farfuriile comestibile, dar și paste, orez, cafea sau ceai, toate la vrac. 

Magazinul „Lucky Day” a fost deschis la finele anului trecut, iar ideea pe care au mers proprietarii era ca oricine îi trece pragul să găsească acolo un cadou perfect din gama de produse artizanale. Acum, odată cu noua denumire, vine și schimbarea de concept. 

Astfel, de miercuri, 3 iulie, magazinul se lărgește și va avea la bază ideea de zero waste (din engl. zero deșeuri), care presupune de fapt arta de a trăi fără a produce gunoi, iar magazinul va oferi în acest sens produse ecologice neambalate, ca pe vremuri. Acestea fie că vor fi puse în recipiente aduse de cumpărători, fie vor fi ambalate în hârtie, sau alte alternative ecologice, însă plasticul va fi evitat. 

Promotorii acestei ideii nu vor doar să promoveze produsele care nu produc deșeuri, ci și un stil de viață zero waste, care nu este pe departe despre perfecțiune, despre a elimina 100% din gunoi, ci despre a regândi consumul și de a face alegeri mai bune. Acest stil de viață promovează prevenirea risipei de resurse, valorificarea resurselor pe care le deținem și refolosirea acestora. 

Pentru că sectorul comerțului cu alimente generează tone de deșeuri pe an, iar ambalajele și recipientele în care sunt vândute acestea reprezintă un procent mare din cantitatea totală de gunoaie, spun proprietarii magazinului, acest lucru nu mai poate fi neglijat.  

„Cele mai multe deșeuri omul le produce în bucătărie și în baie și în momentul în care faci cumpărături și ai nevoie de un kilogram de orez, unul de făină, unul de paste, niște condimente, sunt foarte multe produse care se pot cumpăra la vrac, dar noi le cumpărăm ambalate și foarte multe deșeuri de plastic se adună după o sesiune de cumpărături. În plus, cumpărând la vărsat reduci și pierderile alimentare pentru că îți cumperi strict cât ai nevie”, ne-au spus proprietarii. 

Ei au extins atât spațiul, cât și gama de produse care pot fi găsite în magazin. Nucile de săpun, un detergent practic și natural, periuțele de dinți din bambus, bureții de baie din lufa, bureții de bucătărie de cocos sau cânepă, farfuriile și paharele comestibile din tărâțe de grâu presate cu aburi, toate acestea vor putea fi găsite pe rafturile noului magazin. 

În ceea ce privește produsele alimentare, gurmanzii cărora le pasă de mediu vor putea cumpăra la vrac paste făinoase, orez, făină, mălai, ulei, bomboane naturale la vrac, cum ar fi migdalele îmbrăcate în cremă de cocos sau ciocolată, pogăcele cu cașcaval și jumări, biscuiți din granola sau ceai și cafea, toate neambalate. 

De asemenea, vor fi disponibile și ambalajele reutilizabile pentru alimente din ceară de albine care sunt o alternativa ecologică la folia alimentară sau folia de aluminiu. 

La gama de produse se adaugă și cele din magazinul „Lucky Day” deschis la sfârșitul anului trecut. Printre acestea se numără bijuteriile și ciocolată artizanală, săpunuri lucrate manual, zeci de feluri de bere artizanală și aproape 100 de feluri de vinuri de la producători din România și Ungaria.

În plus, cel care va aduce șase pungi pentru cadouri pe care le are acasă, va primi o cafea sau un ceai din partea casei, iar astfel clienții următori vor primi o pungă gratuit. 

Astfel, magazinul din Sfântu Gheorghe urmează principiul primului Magazin Zero Waste din România și creează astfel „un spațiu creat din nevoia de a trăi într-o relație conștientă și armonioasă cu tot ce există”. Schimbarea, iată!, începe cu fiecare dintre noi, cu pași mici, făcuți constant.

(Sursă foto: Facebook/Lucky Day Fancy Shop) 

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.