ECOLOGIE 9 octombrie 2019

Peste 400 de sacoșe din pânză, dăruite în piața agroalimentară

de Daniela Luca | 2909 vizualizări

Acțiunea va avea loc în cadrul inițiativei „Spune nu pungii de plastic!”

Cei care vor merge în zilele de 18 și 19 octombrie la cumpărături în piața agroalimentară din Sfântu Gheorghe vor putea primi în dar o sacoșă din pânză, lucrată manual. Mai mult, covăsnenii vor primi și niște pliante despre necesitatea reducerii consumului de plastic, dar vor putea discuta totodată și despre un stil de viață cât mai responsabil și conștient față de mediu cu inițiatorii acestei acțiuni. 

Inițiativa „Spune nu pungii de plastic!” le aparține unor tineri din reședința de județ care în primăvara acestui an au format un grup pe Facebook, „Mai puțin plastic, Sfântu Gheorghe!”. În prezent, peste 1.000 de oameni s-au alăturat grupului în care se discută pe diverse teme legate de obiceiurile zilnice care pot dăuna mediului, dar și despre alternative ecologice care sunt la îndemâna oricui. 

Câțiva dintre membrii activi ai acestui grup au inițiat acțiunea „Spune nu pungii de plastic!” care a fost declarată câștigătoare în cadrul programului Com’ON Sfântu Gheorghe. Scopul acesteia este de a atrage atenția asupra daunelor ecologice cauzate de folosirea pungilor de plastic prin oferirea unor alternative mai prietenoase cu mediul.

Sacoșele de pânză vor fi oferite de câțiva dintre voluntarii echipei „Mai puțin plastic, Sfântu Gheorghe” vineri, 18 octombrie, începând de la ora 14:00 și sâmbătă, 19 octombrie, de la primele ore ale dimineții, până la epuizarea stocului. 

În paralel, după finalizarea acțiunii, inițiatorii spun că vor derula și o campanie de conștientizare în cele mai frecventate magazine din Sfântu Gheorghe. Ei consideră că renunțarea la pungile de plastic sau măcar reducerea utilizării acestora este primul pas pe care trebuie să îl facă cei care se gândesc conștient la viitor. 

„Vom aduce niște pungi reutilizabile care sunt făcute din perdele într-o manufactură din Sfântu Gheorghe. Dorim să îi determinăm pe cât mai mulți oameni să nu folosească pungi de plastic, să îi îndemnăm să se gândească înainte de cumpărături că ar fi bine să cumpere cât mai puțin plastic și să producă mai puțin gunoi. Nu degeaba am ales piața. Când mergem acolo chiar trebuie să ne gândim înainte și să ne aducem pungi de acasă, să alegem lucruri care se pot lua fără împachetare. Am pregătit și niște pliante în două limbi pe care le vom oferi oamenilor. Am vrea să și stăm de vorbă cu cumpărătorii, dar și cu vânzătorii”, ne-a spus una dintre inițiatoare, Benedek Ágnes. 

Tânăra, actriță de profesie,  spune că de câțiva ani încearcă să trăiască „cât mai simplu” și evită să irosească și să consume inconștient. 

Pe termen lung, ea spune că îți dorește ca obiceiurile consumatorilor locali să fie schimbate astfel încât să nu mai accepte pungile de plastic în magazine, ci să opteze pentru cele din pânză. 

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.