ECOLOGIE 10 ianuarie 2023

Garda de Mediu Covasna: peste 842.000 de lei, cuantumul amenzilor aplicate în 2022

de Daniela Luca | 1642 vizualizări

Față de anul precedent, a crescut numărul controalelor, dar și valoarea sancțiunilor 

Un raport care include activitatea pe întreg anul 2022 a Gărzii de Mediu Covasna arată că, pentru neregulile constatate în cele 386 de inspecții, planificate și neplanificate, derulate în această perioadă, au fost aplicate 105 sancțiuni, dintre care 34 de avertismente și 71 de amenzi. Valoarea totală a acestora se ridică la 842.400 de lei.

În 2022, activitățile a șapte societăți au fost suspendate de Garda de Mediu. Totodată, a fost înaintată o sesizare penală către organele de cercetare pentru incendiere de deșeuri și o propunere de suspendare a actelor de reglementare. 

„Inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea sesizărilor, a respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare, a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Garda de Mediu.

Dintre cele 386 inspecţii efectuate, 313 inspecţii au fost neplanificate, 64 planificate tematic şi 9 inspecţii planificate. Numărul acestora este mai mare față de anul precedent, când s-au efectuat în total 336 de inspecții. 

Odată cu numărul controalelor a crescut și numărul, dar și valoarea totală a amenzilor. Astfel, dacă în 2021 s-au dat 33 de avertismente și 55 de amenzi, în cuantum de 666.700 de lei, în 2022 s-au dat 34 de avertismente și 71 de amenzi, în valoare totală de 842.400 de lei. 

Neregulile cel mai frecvent întâlnite sunt cam aceleași ca în anii trecuți, potrivit comunicatului de presă trimis de Garda de Mediu: lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, neasigurarea colectării separate a deşeurilor, neluarea măsurilor de prevenire, eliminare sau reducerea impactului asupra mediului înconjurător, nerespectarea actelor de reglementare obţinute, lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, nedepunerea declaraţiei la fondul pentru mediu și eliminarea deşeurilor prin ardere. 

Sursă foto: Facebook/Garda de Mediu Covasna

 

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.