ECOLOGIE 27 septembrie 2012

Demarează proiectul de management integrat al deşeurilor

de Agerpres | 542 vizualizări

Conducerea Consiliului Judeţean Covasna a semnat miercuri contractul de execuţie a proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor„, care vizează închiderea depozitelor neconforme din patru oraşe, respectiv Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Covasna şi Întorsura Buzăului.

Proiectul are o valoare de aproape 30.000 de euro şi va fi finanţat în cea mai mare parte din fonduri europene, prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu.

Pe lângă închiderea celor patru rampe urbane, proiectul mai prevede şi construirea unui depozit ecologic central între localităţile Leţ şi Moacşa pe o suprafaţă de peste 15 hectare, care va colecta deşeurile menajere din judeţ. În incinta acestuia vor exista o staţie de sortare a deşeurilor reciclabile, o staţie de compostare a deşeurilor organice şi o staţie de epurare. De asemenea, proiectul prevede construirea unei staţii regionale de transfer a deşeurilor la Târgu Secuiesc şi dotarea acesteia cu utilaje şi echipamente.

Lucrările vor demara în această toamnă şi vor fi executate de Hidroconstrucţia SA care a câştigat licitaţia, iar în prima etapă vor fi închise rampele de gunoi din oraşele Covasna şi Întorsura Buzăului.

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.