ECOLOGIE 22 martie 2018

Colectarea selectivă a deșeurilor a crescut cu 30% în ultimele 4 luni

de Covasna Media | 924 vizualizări

Tega SA a implementat în noiembrie anul trecut noul sistem de colectare a deșeurilor, iar acum rezultatele acestui sistem pot fi evaluate. Conducerea societății a comparat perioada noiembrie 2016 – februarie 2017 cu perioada noiembrie 2017 – februarie 2018 și a constatat o creștere de aproape 30% în colectarea selectivă a deșeurilor în Sfântu Gheorghe, ceea ce înseamnă o scădere de 27% a cantității deșeurilor mixte-reziduale. Toate acestea în condiții în care în timp ce în perioada 2016/2017 am produs 5172 tone de deșeuri, această cantitate a crescut la 6489 tone în perioada 2017/2018.

Aceste valori dovedesc că noul sistem este de succes, și a dus evident la scăderea cantității deșeurilor mixte. Transportul deșeurilor este reglementat de două organe separate și legislațiile acestora: Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, pe de o parte, și Ministerul Sănătății pe de altă parte. Ordonanțele referitoare la managementul deșeurilor acestor organe sunt de comun acord că deșeurile menajere trebuie transportate săptămânal la locațiile de colectare. Tega SA îndeplinește complet această obligație, deoarece sunt considerate deșeuri menajere toate deșeurile produse în cadrul gospodăriilor, adică toate deșeurile colectate selectiv, dar și deșeurile mixte-reziduale.

Esența colectării selective a deșeurilor este ca deșeurile produse de om să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, și ca urmare, asupra oamenilor. Din acest motiv trebuie asigurată eliminarea și reciclarea deșeurilor produse. În cazul în care deșeurile reciclabile ajung în depozitele de deșeuri împreună cu cele nereciclabile, separarea lor, precum și reciclarea lor, devine imposibilă. Din acest motiv colectăm deșeurile selectiv, pentru că majoritatea deșeurilor – colectate selectiv – sunt din materiale reciclabile, însă amestecate contribuie doar la creșterea munților de gunoi, se arată în comunicatul remis redacţiei.

 

Distribuie articolul:  
|

ECOLOGIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.