Amenzi de peste 440.000 de lei aplicate anul trecut de Garda de Mediu
Garda de Mediu Covasna a aplicat anul trecut peste 50 de amenzi contravenţionale, în valoare de peste 440.000 de lei, agenţilor economici care au încălcat prevederile legii.
Potrivit unui comunicat de presă al Gărzii de Mediu Covasna, remis miercuri AGERPRES, comisarii instituţiei au efectuat 535 inspecţii planificate şi neplanificate, în urma cărora au aplicat 79 sancţiuni contravenţionale, dintre care 51 amenzi în valoare totală de 440.800 lei şi 28 avertismente. De asemenea, au aplicat patru sancţiuni complementare privind suspendarea activităţii până la intrarea în legalitate.
Printre neregulile constatate s-au numărat transportul materialului lemnos peste apele curgătoare şi depozitarea acestuia în albiile pâraielor, lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor, nerespectarea prevederilor autorizaţiei de mediu, colectarea neselectivă a deşeurilor, abandonarea sau eliminarea acestora prin ardere, precum şi pescuitul în perioada de prohibiţie.
„În această perioadă o pondere însemnată a activităţii a vizat efectuarea controalelor dispuse de către Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General privind respectarea legislaţiei de mediu de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de exploatare forestieră precum şi trasabilitatea materialului lemnos, verificarea depozitelor neconforme de deşeuri care aveau termen de sistare şi a respectării Ordinului nr. 1063/28.07.2017, verificarea agenţilor economici care desfăşoară sau au desfăşurat activitatea de exploatare agregate minerale şi proiectele de investiţii având ca obiect amenajarea de iaz/bazin piscicol, decolmatare, reprofilare albie minoră şi regularizare scurgeri prin exploatare de nisip şi pietriş, verificarea îndeplinirii obligaţiilor contractuale prevăzute în contractele de administrare/convenţiile de custodie şi a actelor adiţionale, de către administraţiile/custozii ariilor protejate, verificarea stării de salubrizare a localităţilor, verificarea zonelor unde au avut loc activităţi de picnic, precum şi verificarea modului de gestionare a vehiculelor scoase din uz”, se arată în comunicatul de presă semnat de comisarul-şef Lucian Florin Cândea.