Tone de alimente pleacă aproape zilnic din Vâlcele către refugiați
În contextul actual al nemilosului război, am văzut cu toții că peste tot în țară oamenii se mobilizează să le sară în ajutor refugiaților, fiecare cu ce poate. În județul Covasna, pe lângă campaniile umanitare pornite la nivel de orașe, preotul unui sat mic, de aproximativ 1.300 de locuitori, Vâlcele, a reușit să strângă până acum tone de alimente pe care le și transportă până la granița cu Ucraina și dincolo de ea.
„Județul Covasna își deschide brațele pentru toți cei care fug din calea morții”, ne-a spus joi, la telefon, cu o voce optimistă, preotul Vasile Antonie Tămaș.
„Este foarte important ca în aceste clipe să fim cu adevărat oameni, lăsând deoparte barierele create de problemele istorice pe care le-am avut, respectiv cele cu teritoriile românești care acum sunt în Ucraina, dar și în alte părți. Am văzut că în județul Covasna, în ultima săptămână, românii, ungurii, romii, s-au adunat la un loc ca să vină în sprijinul acestor oameni. Noi transportăm acum ajutoare, tone de alimente către satele din Ucraina, unde sunt și români și unguri și ruși, sate care au rămas fără pâine, fără mâncare, fără posibilitatea de a primi materie primă pentru hrană. Vom continua aceste transporturi, noi primim în fiecare zi la Vâlcele bani și alimente din partea oricui. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit azi-noapte să cazăm și să hrănim 17 refugiați ucraineni în Tg. Secuiesc, cu ajutorul Poliției Comunitare si Poliției Locale am reușit să-i identificăm și să le oferim odihnă, masă, tot ce au nevoie”, ne-a mai spus preotul din Vâlcele.
De pe pagina sa de Facebook, aflăm că acesta duce o campanie umanitară puternică, postările lui având mii, zeci de mii, uneori chiar și sute de mii de vizualizări. Fiecare ajutor este binevenit, iar cei care doresc să doneze îl pot contacta la numărul de telefon 0768 901 642.
„Nu este nimic de la mine, totul este de la Dumnezeu. Dumnezeu se milostivește, chiar dacă noi credem mai mult sau mai puțin în El. Ne dăm seama că în aceste vremuri groaznice omul se întoarce împotriva omului, îl omoară, cum s-a întors Cain împotriva fratelui său Abel și numai cu voia lui Dumnezeu mai avem scăpare în ziua de astăzi”, ne-a mai spus preotul la telefon.
Preotul Vasile Antonie Tămaș din Vâlcele este prea bine cunoscut deja pentru bunătatea lui, pentru numeroasele campanii de sprijin în care se implică mereu cu sufletul deschis și plin de optimism și speranță.
Sursa foto: Facebook/Vasile Antonie Tămaș