AUTO 29 decembrie 2022

Un nou sistem de parcare la Șugaș Băi

de Covasna Media | 1612 vizualizări

Sistemul inteligent de parcare îi va informa pe șoferii care se îndreaptă spre pârtiile de schi dacă sunt locuri de parcare disponibile în stațiune.

Pentru a preveni aglomerația din parcări în timpul sezonului de schi, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a pus la punct un sistem inteligent de parcare pentru stațiunea Șugaș Băi, care va permite șoferilor care se îndreaptă spre pârtiile de schi să fie informați din timp dacă sunt locuri de parcare libere în stațiune. În acest sens, a fost montată o barieră la intrarea în staţiune (lângă terenul de minigolf), care va înregistra automat numărul de înmatriculare al maşinii. Taxa de parcare în staţiune a fost stabilită la 3 lei pe oră şi poate fi achitată doar cu cardul. De asemenea, un afișaj digital instalat la locația fostului punct de taxare de pe strada Borvíz indică, cu lumină verde sau roșie, dacă șoferii își pot continua drumul sau trebuie să ia autobuzul spre Șugaș Băi. 

Când semaforul arată culoarea roșie: nu mai sunt locuri de parcare libere în stațiune! 

În acest caz, vehiculele trebuie parcate în parcarea gratuită de lângă semafor, de unde puteți lua autobuzul Multi-Trans, care circulă la fiecare jumătate de oră înspre și dinspre Șugaș Băi în weekend, de sărbătorile legale și în perioada vacanțelor școlare. În timpul săptămânii, acestea vor circula din oră în oră. Un bilet costă 2,5 lei. 

Dacă vă continuați deplasarea în ciuda semnalului roșu, bariera electrică de la intrarea în stațiune nu se va deschide și veți fi nevoiți să vă întoarceți.

Când semaforul arată culoarea verde: sunt disponibile locuri de parcare în stațiune! 

La intrarea în Șugaș Băi, o cameră montată pe barieră înregistrează numărul de înmatriculare al vehiculului, care poate fi verificat pe ecran. După ce numărul de înmatriculare a fost înregistrat, bariera se deschide automat, iar tariful de parcare este de 3 lei pe oră. Parcarea este interzisă în zona de lângă barieră!

Înainte de a pleca, trebuie să introduceți numărul de înmatriculare al mașinii la automatul din stația de autobuz din stațiune, iar suma de plată va apărea pe ecran. 

IMPORTANT: Taxa de parcare poate fi plătită doar cu cardul bancar! La ieșire, sistemul va deschide bariera pe baza bonului de plată și a numărului de înmatriculare al mașinii.

Din ianuarie 2023, sistemul de parcare inteligentă va fi folosit doar în timpul sezonului de schi.

(Sursa: comunicat Primăria Sfântu Gheorghe)

Distribuie articolul:  
|

AUTO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.