Consiliul Judeţean a aprobat extinderea sistemului de monitorizare video a traficului rutier
Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a aprobat joi extinderea sistemului de monitorizare a traficului rutier, prin instalarea a încă două camere video pe DN11 ce face legătura cu judeţele Braşov şi Bacău.
Camerele vor fi postate în localităţile Sânzieni şi Tinoasa, respectiv la intersecţia DN11B cu DJ114 şi DN11 cu DN2D.
CJ Covasna a încheiat în 2008 un contract de cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean pentru supraveghere a traficului rutier, iar până acum au mai fost montate camere video în alte trei zone intens circulate aflate la intrarea şi ieşirea din judeţ, în localităţile Chichiş şi Breţcu, precum şi la Reci, pe DN11.
Iniţiativa a aparţinut Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică a judeţului Covasna care, urmărind statisticile, a observat o tendinţă de creştere a „criminalităţii itinerante” şi a numărului infractorilor „voiajori”. Membrii ATOP consideră că aceste camere video vor avea un rol important în identificarea infractorilor, dar şi în prevenirea faptelor antisociale şi apărarea comunităţii locale. De asemenea, prin intermediul acestora, Poliţia va putea cunoaşte în permanenţă valorile de trafic rutier la intrarea şi ieşirea din judeţ, va putea monitoriza transporturile de materiale periculoase, precum şi maşinile cu gabarit depăşit şi, totodată, va putea supraveghea comportamentul agenţilor de circulaţie şi al participanţilor în trafic.
Şeful IPJ Covasna, Ion Popa, a confirmat că imaginile surprinse de camerele video sunt foarte utile în instrumentarea diferitelor infracţiuni cum ar fi maşini furate sau persoane date în urmărire naţională ori internaţională.
„Ne ajută în 80% din cazurile pe care le instrumentăm. Nu doar pe noi, ci şi pe colegii din judeţele limitrofe (...) Camerele sunt foarte bune, putem observa nu doar numerele maşinilor, ci şi persoanele din habitaclu, inclusiv pe timpul nopţii”, a spus Ion Popa.
Valoarea estimată a proiectului este de circa 15.000 de euro, iar intenţia autorităţilor este de a extinde sistemul de monitorizare şi în alte zone cum ar fi Baraolt, la graniţa cu judeţul Harghita.