ACTUALITATE 27 februarie 2012

Ziua Protecţiei Civile

de Covasna Media | 470 vizualizări

În fiecare an, ziua de 28 februarie reprezintă o zi aniversară în viaţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al Judeţului Covasna.

În acest an se împlinesc 79 ani de când prin Înaltul Decret Regal nr. 468/1933 se aprobă „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, acesta constituind actul de naştere al Protecţiei Civile.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a funcţionat sub denumirea de Comandamentul Apărării Pasive, iar din 1996 a devenit Protecţia Civilă. Odată cu diversificarea misiunilor s-a trecut şi la o nouă organizare, din 15 decembrie 2004 funcţionând ca serviciu distinct în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al Judeţului Covasna.

Cu ocazia acestei zile festive, Serviciul Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei organizează o serie de activităţi festive. Astfel, vinerea trecută a fost organizat un turneu de minifotbal „Cupa Protecţei Civile”, ajuns la a X-a ediţie, între subunităţile inspectoratului, iar astăzi, începând cu ora 11.00, se desfăşoară la sediul ISU Covasna concursul de desene pentru elevii claselor a III-a din municipiul Sfântu Gheorghe, cu tema „Eu ştiu ce să fac în cazul unei situaţii de urgenţă”, precum şi o expoziţie cu mijloace tehnice, aparatură şi materiale din dotare serviciului.

Alături de colegii pompieri, serviciul protecţie civilă vegheză zilnic prin activităţi specifice, măsuri organizatorice, tehnice şi operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate, înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Ziua Porților Deschise

Ziua Protecţiei Civile constituie un prilej de sărbătoare pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna, care cu această ocazie organizează „Ziua portilor deschise”, astăzi, între orele 10 – 13, la sediul inspectoratului de pe strada Oltului nr. 31-33 din Sfântu Gheorghe.

Vizitatorii vor avea ocazia să vadă, printre altele, tehnica şi echipamentele de intervenţie la inundaţii, autospecialele noi din dotarea inspectoratului şi alte materiale informative.

În cadrul acestor manifestări se vor desfăşura exerciţii şi aplicaţii demonstrative, iar un echipaj SMURD va prezenta practic modul de acordare a primului ajutor.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Plt. Tolvaj Marian-Marius

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.