Ziua Porţilor Deschise la ISU Covasna
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna a primit vineri, cu ocazia aniversării a 82 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile din România, vizita a peste 200 de preşcolari, elevi şi cadre didactice. Cu acest prilej, vizitatorilor li s-au prezentat autospecialele de intervenție ale inspectoratului și li s-a oferit posibilitatea de a asista la diferite exerciții demonstrative. La ora 11:00 a avut loc și premierea celor mai reușite desene realizate de către elevii claselor a III-a, în cadrul concursului de desen „Protejează-ţi viaţa”, cu tema „Ce facem în caz de cutremur?”. În urma analizării celor peste 50 de desene, locul I a fost obţinut de către Kisgyörgy Szabolcs de la Școala Gimnazială „Nicolae Colan”, pe locul II s-a clasat Rafaela Iancu de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, iar locul III a fost ocupat de Alexia Lupu de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. De asemenea, au fost oferite şi menţiuni următorilor elevi: Diana Turturică de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, Denisa Dârţu de la Școala Gimnazială „Váradi József”şi Tolgyesi Karola de la Școala Gimnazială „Váradi József”. Specialiştii din cadrul Serviciului Protecţie, Pregătire şi Educaţie Preventivă a Populaţiei au dorit să readucă în atenția cetățenilor principalele misiuni ale protecției civile ce vizează salvarea vieților omenești și înlăturarea efectelor distrugătoare produse de dezastrele naturale. Compartimentul Informare şi Relaţii Publice Plutonier Marian-Marius Tolvaj