ACTUALITATE 21 martie 2019

Zilele Sfântu Gheorghe: Program diversificat în Grădina Muzeului şi maşini de epocă la Arena Sepsi

de Covasna Media | 792 vizualizări

Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au anunţat miercuri că amenajarea, mobilarea şi funcţionarea centrului oraşului pentru perioada 3-5 mai vor fi în mare identice cu anii trecuţi.

Târgul Meşteşugarilor va avea loc pe strada Kós Károly în faţa Muzeului Naţional Secuiesc, dar şi pe strada Grof Mikó Imre, iar unităţile de alimentaţie publică vor fi amplasate pe strada din faţa Casei cu Arcade şi a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”.

În ceea ce priveşte scenele, acestea vor fi amplasate în cinci locaţii. Scena Principală în faţa Consiliului Judeţean, Scena din Grădina Muzeului Naţional Secuiesc, iar Scena Comunităţii va fi şi în acest an în curtea Liceului de Arte, cu menţiunea că în plus faţă de anul trecut vor fi amplasate şi în această locaţie unităţi de alimentaţie publică.

Curtea Tinerilor se mută din curtea interioară a Primăriei în spatele Bisericii Unitariene, pe strada Kós Károly, iar în Piaţa Sfântul Gheorghe, sub genericul „Szimplatz” va avea loc un mini-festival de Street Food şi bere artizanală, la care şi-au anunţat deja prezenţa 13 comercianţi la fiecare categorie. Tot aici va fi amplasată şi o scenă pe care vor avea loc concerte de muzică alternativă.

Program diversificat în Grădina Muzeului Naţional Secuiesc

Organizatorii programelor din Grădina Muzeului Naţional Secuiesc au anunţat şi programul evenimentelor care vor avea loc în această locaţie în perioada 3-5 mai.

Programul de deschidere va avea loc pe 3 mai, de la ora 15:00 cu concertul formației Codex (Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc), care va fi urmat de trei concerte jazz: de la ora 17 formația Rubié Trió din Cluj Napoca, de la ora 19 Quartetul Tóth Sándor din Budapesta și de la ora 21 formația Free Connection din Sfântu Gheorghe.

Sâmbătă, 4 mai, pe lângă concerte vor avea loc și spectacole de dansuri populare. Publicul va putea vedea concertul de blues al formației Rambling Blues Trio din Szeged începând cu ora 15, iar de la ora 17 va avea loc concertul formației Patak Zenekar din Budapesta. De la ora 18:30 va începe spectacolul de dans popular al Ansamblurilor de dansuri Százlábúak și Százlábacskák, după care de la ora 20 va avea loc concertul de muzică populară al formației Dűvő Zenekar din Budapesta. Seara se va închide cu un concert blues, de la ora 21:30 vor urca pe scenă membrii formației Blues B. R. Others din Szeged.

Duminică, 5 mai, programul începe de la ora 12, când copiii se pot alătura programului de dansuri populare cu István Ildikó și prietenii săi. De la ora 15 formația Borvilági din Sfântu Gheorghe va susține un spectacol cu versuri și muzică, iar de la ora 17 va avea loc concertul formației Jazzpar trió din Sfântu Gheorghe. De la ora 18 va începe spectacolul Ansamblului de Dansuri Populare Mureș, iar programul Grădinei Artelor se va închide cu concertul formației jazz din Budapesta, Vintage Dolls, de la ora 20:30.

Parcul de distracţii va fi mutat la Arena Sepsi

Dacă în ultimii ani parcul de distracţii şi agrement a fost amplasat în parcarea fostului Hotel Bodoc, dar şi în alte locaţii ale Zilelor Sfântu Gheorghe, la ediţia din acest an aceste elemente vor fi mutate în totalitate în parcarea Arenei Sepsi de la ieşirea spre Miercurea Ciuc.

Acolo va avea loc şi o expoziţie de maşini de epocă, la care şi-au anunţat prezenţa peste 100 de proprietari de automobile.

Tot în acea locaţie îşi vor găsi locul şi comercianţi de alimentaţie publică, dulciuri sau băuturi răcoritoare.

Pentru weekendul 3-5 mai, autobuzele de transport în comun ale Multi-Trans vor circula spre Arena Sepsi din jumătate în jumătate de oră, între orele 10:00-22:00, preţul biletelor fiind cel normal, 2 lei / călătorie.

Modificări de program în Săptămâna Culturală

Vor avea loc şi două modificări în programul Săptămânii Culturale. Astfel, datorită cererii mari de bilete, spectacolul „Depravarea” al Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara va mai avea o reprezentaţie pe data de 3 mai, vineri, de la ora 18:00.

De asemenea, spectacolul „Trei surori” al Teatrului Figura Studio din Gheorgheni va avea loc pe 28 aprilie, duminică, de la ora 19:00, faţă de 1 mai cum fusese anunţat iniţial. Cei care au cumpărat bilete la acest spectacol şi doresc să primească banii înapoi din cauza schimbării datei, o pot face la Casa de Bilete Municipală de lângă Teatru.

(Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe – Biroul Imagine)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.