ACTUALITATE 1 noiembrie 2009

Zeci de donatori la „Salvează două vieţi!”

de Covasna Media | 465 vizualizări

Acţiunea „Salvează două vieţi!”, iniţiată la Sfântu Gheorghe de Centrul de Transfuzii şi Crucea Roşie, la sfârşitul săptămânii, a mobilizat spre donarea de sânge aproape 60 de persoane.

Voluntari ai Crucii Roşii şi ai altor ONG-uri au montat vineri un cort, vizavi de Centrul de Transfuzii, şi le-au oferit trecătorilor interesaţi de a dona sânge informaţii cu privire la acest act. Astfel, oamenii au avut ocazia să afle mai multe amănunte în ceea ce priveşte donarea de sânge, învăţând cu această ocazie că cei care au primit sânge la un moment dat nu pot dona, precum nici cei care nu au sub 55 de kilograme sau femeile lăuze.

„Credem că a fost o acţiune de succes şi, în plus, s-a recreat o punte de legătură între Centrul de Transfuzii şi Crucea Roşie. Dintre cei care au donat astăzi, cei mai mulţi au fost tineri, ceea ce nu poate decât să ne bucure, deoarece aceştia pot fi transformaţi în utilizatori fideli”, a declarat directorul Centrului de Transfuzii, Andy Rosin, la finalul acţiunii de vineri.

Cei care au donat sânge în cadrul aces tei acţiuni au fost răsplătiţi cu bonuri de masă, tocăniţă şi suc, apă sau ceai, precum şi cu realizarea unui întreg set de analize, care în mod normal ar fi foarte costisitor dacă ar trebui plătit.

Potrivit lui Andy Rosin, Centrul de Transfuzii şi Crucea Roşie intenţionează să mai deruleze astfel de acţiuni, următoarea urmând să aibă loc în jurul sărbătorilor de iarnă, când oamenii sunt mai atenţi şi mai darnici cu cei din jurul lor.

Monica Rizea

Teme articol: sange donatori
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.