Weekend-ul acesta au avut loc alegeri în 4 filiale ale TNL Covasna
La sfârşitul săptămânii trecute, 70 de tineri liberali şi-au ales liderii în 4 filiale ale TNL Covasna: Sfântu Gheorghe, Covasna, Vâlcele şi Ozun. Conferinţele de alegeri organizate pe parcursul weekendului au statuat noile Birouri Permanente Locale pentru câte un mandat de 4 ani.
Filiala TNL Sfântu Gheorghe este, începând de astăzi, condusă de Kristály Hunor-Árpád. Acesta coordonează un birou format din 4 vicepreşedinţi şi 7 membri. Primvicepreşedintele TNL Sfântu Gheorghe a fost ales Dorin Popovici, iar Suzana Lupoian, Roxana Cucu şi Iosif Tamaş vor ocupa postul de vicepreşedinte. Kristály Hunor-Árpád este absolvent al Facultăţii de Informatică din cadrul Universităţii Ioan Cuza din Iaşi, ocupând în acelaşi timp funcţia de secretar coordonator al Biroului Judeţean TNL Covasna. Dorin Popovici este student la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii Transilvania Braşov. Suzana Lupoian este studentă a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti şi a coordonat programul Caravana Liberală. Roxana Cucu este profesoară de Limba şi Literatura Română şi coordonează departamentul T Comunică la nivel judeţean. Iosif Tamaş este absolvent al Facultăţii de Informatică şi Calculatoare şi coordonează în momentul de faţă Guerila Online a TNL.
Filiala TNL Covasna îl are ca preşedinte pe Alexandru Condrea, student la Facultatea Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii Transilvania Braşov şi vicepreşedinţi pe Lăcrămioara Bularcă, studentă a Facultăţii de Asistenţă Medicală şi Adriana Furtună.
Filala TNL Ozun este condusă de Vlad Donţu, student la Facultatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din cadrul Universităţii Babes Bolyai din Cluj, iar vicepreşedinte pe Bodoki Geza, student la Facultatea de Administraţie Publică din Sfântu Gheorghe.
Organizaţia nou înfiinţată la Vâlcele în are ca preşedinte pe Berecz András şi vicepreşedinte pe Adelina Botoradu.
„Luna martie este dominată de această muncă organizatorică în interiorul TNL. Felicit noile birouri alese în cele 4 filiale şi le urez succes în acest plan. Mă bucur că cele 4 organizaţii şi-au ales tineri dintr-o paletă atât de diversificată a studiilor.”, a declarat Emil Pantelimon, preşedintele TNL Covasna.