Vremea va fi instabilă. Prognoza meteo pentru joi şi vineri
Vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice, deşi în uşoară scădere, se vor menţine, în general, peste normele climatologice specifice datei.
Joi, cerul va avea înnorări şi temporar va ploua, pe arii relativ extinse, în cea mai mare parte a ţării. Vor fi mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 10...15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zonele montane şi în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în depresiuni şi 29 de grade în nordul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade.
Vineri, vremea va fi în general instabilă în jumătatea de vest a ţării şi în zonele de deal şi de munte, unde cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse, în timp ce în restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala local în Moldova şi izolat în Muntenia şi Dobrogea. Vor fi şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Dealurile de Vest şi 29 de grade în sud-estul ţării, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade.