ACTUALITATE 25 mai 2017

Vremea va fi în general instabilă. Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă

de Razvan Craciun | 1895 vizualizări

VINERI. În sudul, centrul şi estul ţării vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse ploi, mai ales averse, însoţite local de descărcări electrice, informează ANM. Se vor cumula pe arii restrânse cantităţi de apă de 15...20 l/mp, iar în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură, izolat peste 35 l/mp. Vor mai fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale datei, cerul va fi variabil, cu unele înnorări, îndeosebi după-amiaza, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată doar în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 24 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime între 7 şi 14 grade.

SÂMBĂTĂ. În sudul, centrul şi estul ţării, precum şi în zona montană vremea va fi în continuare în general instabilă şi răcoroasă. Mai ales pe timpul zilei vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 20 l/mp şi se menţin condiţiile de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii mai. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 25 de grade, iar cele minime între 6 şi 14 grade, uşor mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali. Spre sfârşitul intervalului, în zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă.

Teme articol: vreme prognoza
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.