ACTUALITATE 17 martie 2016

Vremea va continua să se încălzească. Prognoza meteo pentru vineri

de Covasna Media | 622 vizualizări

Vremea va continua să se încălzească, astfel că valorile termice vor depăşi mediile climatologice specifice perioadei în mare parte din ţară.

Pe parcursul zilei va predomina un aspect frumos, cu cer variabil la senin. Noaptea înnorările vor cuprinde nordul, centrul şi estul teritoriului; se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare local în zona montană şi ploi sau lapoviţă pe arii restrânse în Maramureş, Transilvania şi Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, mai ales pe creste, trecător în regiunile sudice, iar în a doua parte a nopţii în Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime între -3 şi 6 grade. Pe suprafeţe mici, mai ales în orele dimineţii, vor mai fi condiţii de brumă.

La munte, valorile termice nu se vor modifica semnificativ faţă de intervalul anterior şi vor caracteriza o veme relativ rece pentru această perioadă din an. Ziua cerul va fi variabil la senin, dar noaptea se va înnora treptat şi mai ales în Carpaţii Orientali şi în cei Meridionali, local se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales pe creste.

Teme articol: vremea prognoza
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.