ACTUALITATE 28 februarie 2017

Vremea se va menţine deosebit de caldă. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

de Mediafax | 1350 vizualizări

MIERCURI. Vremea se va menţine deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, informează ANM. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi ploi, mai ales averse, iar spre seară şi noaptea, parţial şi în rest, iar ploile se vor semnala pe arii mai restrânse. În zona înaltă de munte, trecător, cu precădere în cursul nopţii, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Izolat se vor cumula cantităţi de apă de 15...20 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, iar local şi temporar şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă în regiunile vestice, se vor situa, în general, între 10 şi 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 7 grade. La începutul intervalului în regiunile extracarpatice local va fi ceaţă.

JOI. Vremea va fi caldă, deşi temperatura aerului va marca o scădere faţă de ziua precedentă în sudul, estul şi centrul ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în sud-estul ţării, iar după-amiaza şi la începutul nopţii în vest, centru şi nord, unde izolat va ploua slab, iar în zona înaltă de munte vor mai fi fulguieli trecătoare. Vântul va avea intensificări temporare în zona de munte, precum şi în nord-vestul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 7...8 grade în estul Transilvaniei şi 15...16 grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -3 şi 5 grade. Spre sfârşitul intervalului, în zonele joase de relief, vor fi condiţii de ceaţă.

Teme articol: meteo vreme prognoza
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.