ACTUALITATE 14 octombrie 2014

Vremea se răceşte şi va ploua

de Covasna Media | 524 vizualizări

Miercuri în vestul, nordul şi centrul ţării vor fi înnorări temporar accentuate şi mai ales seara va ploua. Ploile vor avea caracter de aversă şi trecător se vor semnala descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab. Vântul va sufla ceva mai tare doar sus, pe crestele montane. Temperaturile maxime pornesc de la 18...19 grade pe litoral şi ajung la 27...28 de grade în Banat. Dimineaţa, va mai fi ceaţă în regiunile extracarpatice.

Vremea se va răci joi în vestul, centrul şi nordul ţării, unde cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Ploile vor avea caracter de aversă, trecător se pot semnala descărcări electrice şi izolat cantităţile de apă vor fi însemnate. În restul teritoriului valorile termice continuă să crească, astfel că vor fi cu 10 grade peste mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va fi variabil şi doar pe arii restrânse vor fi înnorări şi ploi slabe. Vântul va avea intensificări locale în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte. Maximele vor fi cuprinse între 19....20 de grade în depresiuni şi în  regiunile nord-vestice şi nordice şi 28...29 de grade, în Lunca Dunării, la Giurgiu şi Călăraşi.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.