Vremea se răceşte şi scăpăm de caniculă
Joi, vremea caniculară va persista în cea mai mare parte a Munteniei şi a Olteniei, dar şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor atinge frecvent 35...37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80. În restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere accentuată, astfel că maximele termice se vor încadra între 24 şi 33 de grade, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta în nordul, nord-estul şi centrul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, unde temporar înnorările vor fi accentuate şi local se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, care vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25...30 l/mp. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 9 şi 23 grade.
Vineri, valorile termice vor marca o scădere şi în regiunile sudice şi estice, astfel că, la scara întregii ţări, vor fi apropiate de cele specifice acestei perioade. Cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată se vor semnala doar izolat, la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în cursul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în Maramureş şi în jurul a 32 de grade în Oltenia, iar cele minime se vor situa între 5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 22 de grade pe litoral.