ACTUALITATE 3 septembrie 2014

Vremea devine frumoasă, dar ploile îşi mai pot face apariţia din când în când

de Covasna Media | 463 vizualizări

Vremea va fi frumoasă în următoarele zile, însă, pe alocuri, ploile îşi vor face apariţia. Temperaturile vor rămâne plăcute, chiar dacă vântul va sufla alert peste zi.

Joi, în sud-vestul şi sudul ţării norii încă trenează, mai ales în orele dimineţii, şi plouă local, în cantităţi ce încă depăşesc 15 l/mp. În restul teritoriului însă, vremea se îndreaptă, soarele se arată cu generozitate şi doar izolat mai apar nori ce lasă câteva ploi slabe, cel mai probabil în zonele montane. Cât despre vânt, deşi mai slăbeşte în intensitate, în sudul şi sud-estul ţării, ca şi la munte, încă bate în rafale ce depăşesc 45...50 km/h. Dar temperaturile rămân plăcute, 24 de grade vor fi la amiază în depresiuni, vestul Olteniei şi nordul Moldovei, în timp ce în regiunile sud-estice se ating 31 de grade la umbră.

Vineri va fi soare în mare parte din ţară şi doar prin sud-vestul şi sudul extrem, precum şi la munte, pe alocuri mai apar înnorări şi câteva ploi slabe, de scurtă durată. Iar vântul se mai domoleşte şi el, însă în Bărăgan şi Dobrogea, ca şi pe crestele înalte de munte, tot mai are uşoare intensificări. Iar la amiază vor fi 22...23 de grade în depresiuni şi în nordul Moldovei şi 30 de grade, izolat, în sud-est şi în Câmpia de Vest.

Sâmbătă doar în vest şi la munte se mai perindă nori, însă doar izolat lasă ploi slabe, de scurtă durată. Vântul rămâne potolit în întreaga ţară, iar maximele ating 30 de grade în Muntenia, pornind de la 22 în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei.

Duminică rămâne vreme frumoasă şi însorită în mare parte din ţară şi doar în zona de munte, pe alocuri, şi izolat în vest şi centru, apar nori purtători de câteva ploi slabe, de scurtă durată, ploi de vară, după cum sunt şi temperaturile zilei, de la 23 de grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei până la 31, izolat, în Muntenia. În următoarele zilei se menţine acest regim termic plăcut, uşor mai ridicat decât ar fi normal în prima decadă de septembrie. Ploile revin abia de marţi, cel mai probabil în vestul, centrul şi nordul ţării, dar nu par importante cantitativ.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.