ACTUALITATE 25 octombrie 2024

Violență domestică: dosare penale la Întorsura Buzăului și Târgu Secuiesc

de Ștefania Găvăneci | 905 vizualizări

Poliția orașului Întorsura Buzăului și Secția de Poliție Rurală Târgu Secuiesc au acționat, joi, 24 octombrie a.c. pentru combaterea violenței domestice.

Astfel, polițiști din cadrul Poliției orașului Întorsura Buzăului au deschis un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu emis unui bărbat.

Un bărbat a fost surprins încălcând restricțiile impuse printr-un ordin de protecție provizoriu. Polițiștii au demarat o anchetă, iar în urma cercetărilor a fost întocmit un dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecție”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Covasna. 

Într-un alt caz, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu Secuiesc au intervenit în urma unei sesizări prin care o femeie a reclamat că a fost amenințată de fostul concubin. 

În urma verificărilor, a fost întocmit un dosar penal pentru amenințare, iar împotriva agresorului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, asigurând astfel un cadru de siguranță pentru victimă”, se mai arată în comunicat.

În județul Covasna, violența domestică este frecvent raportată autorităților, deși multe cazuri rămân nesesizate din cauza fricii sau a stigmatului social. Inspectoratul de Poliție Județean Covasna subliniază că victimele acestui tip de abuz au acces la diverse măsuri legale de protecție, inclusiv ordinul de protecție, un instrument esențial pentru a opri agresorii și a garanta siguranța victimelor.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.