ACTUALITATE 25 februarie 2020

VIDEO Prefectul Județului Covasna, Iulian Todor: „Toată situația este sub control”

de Daniela Luca | 8875 vizualizări

Reprezentantul Guvernului a declarat că în prezent nu există motive de îngrijorare în ceea ce privește virusul COVID-19

Prefectul Județului Covasna, Iulian Todor, a declarat marți, 25 februarie, în cadrul unei conferințe de presă, că în România nu există niciun caz confirmat de infecţie cu coronavirus. În  ceea ce privește cele două cazuri izolate din județ, de la Întorsura Buzăului și Sfântu Gheorghe, acesta spune că până în prezent doctorii nu au depistat niciun simptom de boală. 

Totodată, Iulian Todor a amintit despre Hotărârea Guvernului numărul 3 care ar urma să apară în cursul zilei de astăzi și în care sunt stipulate modalitățile și căile de acțiune pentru controlul acestui virus care, spune el, este posibil ca la un moment dat să afecteze și țara noastră.

În județ au fost identificate 54 de locuri unde vor putea fi izolați cei bolnavi, în caz de nevoie, mai anunță autoritățile. Acestea sunt repartizate în cele două municipii, la Sfântu Gheorghe (6) și Târgu Secuiesc (4), dar și în cele trei orașe, respectiv la Întorsura Buzăului (24), Covasna (18) și Baraolt (2). 

Video cu declaraţia prefectului aici.

Mai multe detalii vor fi publicate în ediția de miercuri, 26 februarie, a ziarului Observatorul de Covasna.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.