ACTUALITATE 15 iulie 2014

Victor Roman – De la Homorod la Paris

de Covasna Media | 1313 vizualizări

Joia aceasta, de la ora 18, în incinta Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe va avea loc vernisajul expoziţiei „De la Homorod la Paris”, dedicată sculptorului Victor Roman (1937-1995). Expoziţia va fi prezentată de pictorul Márton Árpád (Miercurea Ciuc) şi de curatorul Sántha Imre Géza. Gazda evenimentului va fi Vargha Mihály, directorul Muzeului.

Victor Roman este una dintre personalităţile remarcabile ale sculpturii secolului XX. S-a născut într-un sat de pe valea Homorodului (jud. Harghita), de unde a ajuns la şcoala de Arte din Târgu Mureş, după ce se remarcase ca un talentat modelator în lut. Sub îndrumarea profesorului de sculptură Izsák Márton, tânărul Victor Roman s-a înscris la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti. Aici a devenit, în scurtă vreme, una dintre cele mai cunoscute figuri din grupul tinerilor sculptori cu tendinţe moderniste. De la primele expoziţii, stilul esenţializat al lucrărilor sale experimentale au stârnit reacţii de uimire. Prin participarea la concursuri ale unor galerii de artă europene, Victor Roman a trezit interesul mai multor critici de artă din Occident. În 1967, obţine o bursă de studiu la College of Art din Londra, iar în 1968 se stabileşte la Paris, unde obţine statutul de refugiat politic, într-un moment când era deja cunoscut în mediile artistice. Operele lui Victor Roman – de dimensiuni mai mici sau piese monumentale, amplasate în aer liber, care se remarcă prin tendinţa de esenţializare şi simplificare a formelor – l-au impus drept unul dintre marii creatori ai sculpturii moderne.

Lucrările din Expoziţia găzduită de Muzeul Naţional Secuiesc fac parte din colecţia particulară a fratelui artistului, publicul având astfel posibilitatea să (re)descopere un artist mai puţin cunoscut, deşi el este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai artei moderne.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.