Victor Ponta, la comemorarea eroilor secui paşoptişti
La comemorarea a 165 de ani de la bătălia de la pasul Caşin a participat duminică, pe lângă președintele UDMR Kelemen Hunor și președinții de Consiliilor județene Harghita și Covasna, Borboly Csaba, respectiv Tamás Sándor, și primul ministru al României, Victor Ponta. În discursul său a afirmat că a venit pentru că vrea să arate respect față de cei două sute de secui conduși de János Tuzson, care și-au jertfit viața în acest loc în 1849.
„Am aflat despre acest loc ca fiind un fel de Termopile al secuilor, și cred că merită tot respectul faptul că acești oameni și-au dat viața pentru niște idealuri, comune pentru toate națiunile și pentru toate țările, pentru libertate, pentru a-și decide soarta, pentru lupta pe care toți o purtau atunci cu cei de la imperiul din Viena, cel țarist sau turcesc și care încercau să înăbușe aspirația fiecărui popor pentru libertate. Am aflat cu această ocazie, că în armata condusă de generalul Bem aici s-au aflat și personalități venite tocmai de la București. Cezar Boliac a fost unul dintre ei, și am aflat de asemenea cum a încercat Nicolae Bălcescu să-i convingă pe Kossuth Lajos și pe Avram Iancu că dacă sunt separați și se luptă între ei, vor pierde și unii, și alții. Cred că asta este lecția pe care din când în când trebuie să ne amintim despre 1848-49, faptul că putem să avem idealuri comune, și atunci când suntem divizați, întotdeauna câștigă altcineva.”
Premierul a mai adăugat că este obligația oricărui om politic de la București, care reprezintă România, de a respecta istoria și tradiția tuturor cetățenilor, de a înțelege și de a afla cât mai mult despre acestea. „Cu cât mai des ne veți invita în această regiune, veți vedea că multe steaguri pot flutura fără să facem din asta un alt război de care nu avem nevoie. Voi vedea și eu că trebuie reparat drumul de la Târgu Secuiesc până aici, și că până la urmă românii și maghiarii se confruntă cu aceeași probleme de zi cu zi: o școală în care să învețe mai bine copiii, locuri de muncă, respect față de oamenii care se ocupă cu agricultură de secole. În felul acesta cei care ne critică vor fi mai puțini, și cei care vor înțelege că putem să trăim împreună și dacă ne respectăm mai mult, vor fi alături de noi. De acum încolo să înțelegem că trebuie să fim împreună, și avem obligația să mergem împreună. Au fost momente care poate i-au despărțit pe români și maghiari, care au lăsat răni în urma lor, dar avem obligația să închidem acele răni. Obligația noastră este să ne respectăm și să înțelegem că împreună putem fi mai uniți. Eu cred că sentimentele de frățietate se dovedesc nu rămânând neutri, ci fiind împreună.”
Kelemen Hunor, președintele UDMR, a afirmat că la vremea respectivă s-a luptat cu armele, iar acum prin argumente și convingere. „Vor fi mulți care îl vor critica pe primul ministru și pe organizatori, dar sper că vor fi mulți care vor înțelege că aceste vizite sunt importante, deoarece doar prin acestea se pot pune bazele unui dialog real”, a spus Kelemen.
Tamás Sándor, președintele CJ Covasna, și-a formulat mesajul atât către secui, cât și către București: „Lecția supremă a războiului pentru libertate a fost că secuii și-au organizat propria luptă pentru libertate și au redat națiunii demnitatea. Multă vreme cei din București nu știau cum să se comporte cu noi. Ba vroiau să ne alinte, ba ne puneau sub preș. Între timp decenii în șir îşi băteau joc de noi. Și în fața premierului spun, cea ce am spus întotdeauna: respectăm regulile generale, dar nu putem fi de acord cu dubla măsură. Respectăm țara și guvernele țării în care trăim, dar respingem intoleranța și lipsa de respect faţă de comunitatea noastră. Faptul că domnul Victor Ponta, premierul României, a venit cu respect la comemorarea ultimei bătălii din Ținutul Secuiesc din 1849, înseamnă că s-au schimbat multe în București, sau cel puțin a început o schimbare în bine a relațiilor interetnice. Suntem şi putem fi parteneri loiali, în măsura în care suntem și noi respectați.”
Cei prezenți, printre care și premierul României, au depus coroane la monumentul aflat în pasul Caşin. În acest loc primăria comunei Cozmeni, în colaborare cu consiliile județene Harghita și Covasna, organizează în fiecare an la începutul lunii august comemorarea bătăliei de pe 1 august 1849, când aproximativ 200 de secui, aflaţi sub conducerea maiorului Tuzson János, au luptat împotriva armatei țariste.