ACTUALITATE 23 aprilie 2010

Viceprimarul Balint Jozsef, a 237-a prioritate a primarului Antal Arpad

de Covasna Media | 598 vizualizări

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva, respinge acuzaţiile aduse de către PCM şi viceprimarul demis, Balint Jozsef, cu privire la manipularea de către consilierii locali ai UDMR a unor documente din ultima şedinţă a Consiliului Local (CL). Potrivit celor din PCM, Balint Jozsef a rămas fără atribuţii, după ce în şedinţa de luni consilierii locali au aprobat modificarea organigramei privind aparatul de specialitate. PCM a acuzat o ilagalitate, arătând că anexa prin care viceprimarul Balint a rămas fără niciun subordonat a fost introdusă în ședinţă cu aproape două ore înainte de ședinţa extraordinară, iar proiectul nu a fost prezentat de primar, astfel încât consilierii ar fi votat fără să cunoască conţinutul respectivei anexe.

„S-a afirmat de cei de la PCM că înainte de şedinţă au fost postate pe site-ul Primărie doar anumite părţi ale proiectului de hotărâre referitor la organigramă. Acest lucru nu este adevărat - se poate verifica şi acum, documentele au fost postate pe data de 16 aprilie, cu toate anexele. Cine a vrut să vadă conţinutul proiectelor de hotărâri, putea să îl afle. PCM vine cu acuze despre manipulare, dar asta fac ei, deoarece afirmă lucruri false”, a declarat Sztakics Eva, acuzând unele probleme tehnice în postarea hotărârilor.

„Nu­i o problemă să-i dau de lucru domnului Balint“

La rândul său, primarul Antal Arpad consideră că cei de la PCM nici măcar nu au fost interesaţi iniţial de conţinutul documentelor postate pe site-ul Primăriei şi că vor de fapt scandal.

„Problema şi necazul mare este de fapt acela că, practic, nu se simte dacă domnul Balint este sau nu prezent în Primărie. Asta e jenant pentru PCM, căci pentru mine problema viceprimarului e cea de-a 237-a în ordinea priorităţilor. Dacă pe 4 mai, la Curtea de Apel Braşov, se va decide că Balint Jozsef rămâne viceprimar pe perioada procesului, eu însumi îi voi da atribuţii acestuia, fără nicio reţinere. Pentru mine nu-i o problemă să-i dau de lucru domnului Balint”, a explicat Antal Arpad.

Primarul a mai arătat că nu ştie ce anume a făcut Balint Jozsef în ultimele două săptămâni, neştiind dacă acesta lucrează sau nu. „În decembrie 2009, toate atribuţiile lui Balint Jozsef, au fost reîmpărţite, după demitere, iar lucrurile au funcţionat foarte bine. Treaba merge oricum mult mai bine fără domnul Balint Jozsef”, a mai spus Antal. Balint Jozsef a fost suspendat din funcţia de viceprimar la finele lui 2009, motiv pentru care Consiliul local Sfântu Gheorghe a fost acţionat în instanţă; odată ce organele judecătoreşti au stabilit că pe durata procesului Balint Jozsef îşi poate exercita funcţia, municipalitatea a atacat această decizie, prin recurs.

Monica Vajna

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.