ACTUALITATE 22 octombrie 2008

Viaţa bate filmul

de Covasna Media | 678 vizualizări

Cinematografele din administrarea RADEF RomâniaFilm vor fi trecute gratuit în proprietatea autorităţilor publice locale

Actuala Ordonanţă de Guvern, prin care cinematografele se întorc sub administrarea autorităţilor publice locale, i-a luat prin surprindere atât pe consilieri, cât şi pe chiriaşii cinematografelor. Hotărârea a trecut de Senat şi de Camera Deputaţilor şi va intra în vigoare după termenul de depunere a contestaţiilor. Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe a declarat că, în cazul în care fostul cinematograf „Arta“ va trece în administrarea Consiliului Local, spaţiul va putea fi ocupat fie de ansamblul de dansuri „Haromszek“, fie de Teatrul „Andrei Mureşanu“, în plus, aici se vor rula şi filme. Ordonanţa stipulează: „Cinematografele preluate de autorităţile locale vor trebui să difuzeze film o perioadă de 15 ani, pentru realizarea interesului public general“. Deputatul Petre Străchinaru ne-a declarat că, în cazul în care cinematograful va reintra în atribuţiile municipalităţii, acesta trebuie să fie ...

Cinematografele din administrarea RADEF RomâniaFilm vor fi trecute gratuit în proprietatea autorităţilor publice locale

Actuala Ordonanţă de Guvern, prin care cinematografele se întorc sub administrarea autorităţilor publice locale, i-a luat prin surprindere atât pe consilieri, cât şi pe chiriaşii cinematografelor. Hotărârea a trecut de Senat şi de Camera Deputaţilor şi va intra în vigoare după termenul de depunere a contestaţiilor.

Bani necheltuiţi

Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe a declarat că, în cazul în care fostul cinematograf „Arta“ va trece în administrarea Consiliului Local, spaţiul va putea fi ocupat fie de ansamblul de dansuri „Haromszek“, fie de Teatrul „Andrei Mureşanu“, în plus, aici se vor rula şi filme. Ordonanţa stipulează: „Cinematografele preluate de autorităţile locale vor trebui să difuzeze film o perioadă de 15 ani, pentru realizarea interesului public general“. Deputatul Petre Străchinaru ne-a declarat că, în cazul în care cinematograful va reintra în atribuţiile municipalităţii, acesta trebuie să fie adjudecat de TAM. „Există 100.000 de lei, bani pentru Teatrul „Andrei Mureşanu“, care nu pot fi cheltuiţi acum, dar care vor putea fi investiţi în momentul în care teatrul românesc are un spaţiu“, ne-a spus acesta, deşi nici el nu părea prea sigur de stadiul în care se află legea. Cel care îşi desfăşoară acum activitatea în spaţiul fostului cinematograf, Gigi Iliescu, spune că nu va ceda spaţiul fără o hotărâre judecătorească. „Am investit 500.000 de lei în cinematograf, l-am renovat, l-am aranjat, nici vorbă să renunţ la el fără judecată. Contractul meu este încă valabil şi voi da Primăria în judecată ca să îmi recuperez investiţia, va fi o horă dacă trece această lege“, a spus Gigi Iliescu, fără să ştie că legea este definitivă.

Bucurie la Covasna

Viceprimarul oraşului Covasna, Thiesz Janos, spune că ar fi o adevărată mană cerească să îşi recupereze cinematograful. „Nici nu ştiţi cât neam străduit, am strâns şi semnături de la turiştii din Covasna, să fie repus cinematograful în funcţiune. Acum funcţionează o discotecă în fostul cinematograf „Victoria“, dar nici tinerii care se duc acolo nu sunt mulţumiţi, nu le place. Dacă trece în aministrarea noastră vom aduce trupe de teatru, de muzică, va fi complet altceva“, a spus Thiesz Janos. La ora actuală în judeţ nu există niciun cinematograf.

Bianca Stupu

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.