ACTUALITATE 8 martie 2009

Valorificarea naturii prin „Adventure Wildlife”

de Covasna Media | 1054 vizualizări

Autorităţile din judeţ intenţionează să depună un proiect de valorificare a ariilor protejate şi a bogăţiilor naturale ale judeţului – „Adventure Wildlife” - prin construirea unor centre de prezentare şi a unor puncte de observare din care să poată fi fotografiate sau filmate plante, animale, locaţii naturale din judeţ. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna (CJ), Demeter János, spune că pe lângă ariile cuprinse în programul Natura 2000, mai există în Covasna şi alte arii protejate care ar putea fi valorificate, mai ales având în vedere potenţialul lor natural. „Nu există model în România pentru valorificarea acestor resurse naturale. Din punct de vedere peisagistic, al plantelor ocrotite, al faunei bogate, zona este deosebită, plus că sunt foarte multe locaţii în judeţ de unde se deschide o panoramă unică. Neam gândit la un proiect care să cuprindă un centru de prezentare de dimenisiuni mai mari, la Reci, şi câteva centre mai mici, iar a doua parte a proiectului amplasarea unor puncte de observare în ariile cuprinse în Natura 2000 şi în celelalte, de unde se poate filma, fotografia în condiţii deosebite animale pe care altfel nu le vezi”, a declarat Demeter János. Vicepreşedintele CJ Covasna a explicat că proiectul are două părţi, şi anume construirea acestui Centru de prezentare mai mare, la Reci, unde se află o rezervaţie naturală unică în ţară, plus câteva centre mai mici în diferite zone naturale, iar a doua parte ar cuprinde punctele de observare.

Centrul de prezentare ar oferi persoanelor interesate informaţii despre valorile naturale care pot fi vizitate în judeţ şi despre celelalte centre şi puncte de observare. Totodată, este necesar un număr de angajaţi care să se ocupe permanent de marketingul acestor zone.

Program pilot pentru România

„Există un interes foarte mare în ţările europene de a vizita astfel de locaţii, am putea face ceva unic în România, chiar sperăm să fie un program pilot”, a mai spus Demeter. Locaţiile pentru centre de prezentare sunt deja stabilite, la Cheile Vârghişului, zona Herculian, Hatod, la bifurcaţia unui drum care duce spre Lacul Sfânta Ana şi Balvanyos, plus un alt centru în zona Oituz. Prima parte a proiectului ar urma să fie finanţată integral de Uniunea Europeană, după o autofinanţare prealabilă, iar pentru foişoarele de observaţie cea mai mică sumă care se poate accesa este de 1,5 milioane de euro, cu contribuţie de 2%, prin POS Mediu.

Proiectul s-ar derula pe 2 – 3 ani, iar vicepreşedintele Consiliului Judeţean speră ca până în luna aprilie să fie gata proiectul de fezabilitate pentru Centrul de prezentare de la Reci, iar ulterior celelalte părţi ale proiectului.

Ana Sidon

Teme articol: fotografie natura
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.