ACTUALITATE 20 septembrie 2024

Vâlcele: Amendă de 45.000 lei pentru depozitare ilegală a deșeurilor

de Ștefania Găvăneci | 1038 vizualizări

Garda de Mediu Covasna a aplicat o sancțiune de 45.000 de lei Unității Administrativ Teritoriale (UAT) Vâlcele, în urma unui control tematic planificat. Conform unei postări pe rețeaua de socializare Facebook, la Vâlcele comisarii au constatat depozitarea necontrolată a deșeurilor municipale și provenite din construcții în mai multe locații.

Întrucât U.A.T. comuna Vâlcele nu a asigurat colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală acestor deşeuri, potrivit prevederilor legale în vigoare, va fi sancționat cu amendă în valoare de 45.000 lei în conformitate cu OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, fiind stabilite măsuri cu termen în vederea remedierii deficiențelor”, se arată în anunț. 

Aceasta nu este prima dată când Vâlcele se confruntă cu probleme legate de gestionarea deșeurilor.

Pentru neconformitățile constatate U.A.T. Comuna Vâlcele a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 15.000 de lei conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor și s-au stabilit măsuri și termene U.A.T.–ului, privind salubrizarea zonei unde s-au constatat deșeuri abandonate”, se arată într-o postare din ianuarie 2023, pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Covasna.

În perioada 1 ianuarie - 31 august a.c., comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Covasna, au aplicat 93 de sancţiuni, respectiv 26 de avertismente şi 67 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 879.500 lei. De asemenea, au suspendat activitatea a şase societăţi comerciale.

În data de 21 septembrie 2024 are loc „Ziua Națională de Curățenie”, o campanie națională de ecologizare inițiată de Let’s Do It, Romania. Voluntarii din toată țara se adună pentru a strânge gunoaiele din mediul natural (păduri, câmpuri, malurile râurilor etc.). Scopul acestei acțiuni este de a crește conștientizarea cu privire la problemele legate de poluarea mediului și de a încuraja comportamente responsabile față de natură.

Sursa foto: Garda de Mediu Covasna/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.