ACTUALITATE 26 iulie 2019

Universitatea de Vară Izvoru Mureşului, ediţia a XVII-a

de Covasna Media | 529 vizualizări

Centrul Cultural Toplița, cu sprijinul Guvernului României, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Fundațía Națională pentru Românii de Pretutindeni, Federația Organizațiilor Românești din centrul și sud-estul Europei și Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, organizează cea de-a XVII-a ediţie a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului, eveniment care va avea loc în perioada 12 – 17 august 2019, la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, judeţul Harghita, cu tema România și românii de pretutindeni, la un an (în primul an) de la Centenarul Marii Uniri

Manifestarea a intrat în conştiinţa publică ca un proiect cultural la scară naţională, constituindu-se într-un veritabil „parteneriat româno-român”, atât prin conferențiari, participanţi (reprezentanți ai românilor din afara hotarelor ţării şi din ţară), cât şi prin tematica abordată.

Tema ediţiei din acest an este „România şi românii de pretutindeni, în  primul an de la Centenarul Marii Uniri”

Printre subiectele care se vor aborda se află:

  • Republica Moldova în evoluțiile geopolitice din zonă și interesul național românesc
  • ReUnirea R. Moldova cu România, un proiect de țară pentru români? Dar pentru clasa politică?
  • Satul românesc - vatră de promovare a conștiinței și identității naționale
  • În actualitate: problematica proprietății în România (înstrăinările de pământ, protecția fondului forestier și retrocedările, aspecte ale cetățeniei și proprietății după Tratatul de pace de la Trianon)

Provocări privind păstrarea identității la românii din Ucraina. Jumătate de milion de români în pericol de asimilare. Poziția României!

  • Românii din Serbia între politicile de asimilare ale Serbiei și promisiunile autorităților române
  • Drama românilor din Bulgaria. Ce face statul bulgar? Dar cel român?
  • Provocări și priorități privind păstrarea și afirmarea identității naționale a românilor din județele Covasna și Harghita. Acţiunea „Români pentru români”. Capcanele Codului Administrativ!
  • Demersuri pentru afirmarea identității românești a romano-catolicilor din Moldova
  • Personalități românești din diaspora despre experiența conviețuirii inter-etnice în țările democratice
  • Politica partidelor parlamentare și a instituțiilor de stat față de românii de pretutindeni și față de românii din zonele multietnice și pluriconfesionale din România
  • Consecințe pe termen mediu și lung ale declinului demografic a populației României
  • Războiul informațional la frontiera NATO și UE. Cum răspunde România agresiunii informaționale? România şi războaiele de imagine

Programul va cuprinde participarea la Liturghia arhierească, săvârşită de PS Andrei, cu ocazia hramului Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, lansări și prezentări de cărți, spectacol folcloric, expoziție  de icoane etc.

La lucrări vor participa cursanţi din ţară şi de peste hotare: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria și din diaspora, reprezentanți ai românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș, ai romano-catolicilor din Moldova, conferenţiari din principalele centre universitare ale ţării şi din străinătate, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai societății civile și ai mass-media.

Au fost invitaţi, ca şi la ediţiile precedente, conducători ai statului român, miniştri, parlamentari reprezentând spectrul politic românesc.

(Biroul de presă al Universității de Vară Izvoru Mureșului 2019)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.