ACTUALITATE 25 ianuarie 2010

Un tren personal a deraiat la Malnaş-Băi

de Covasna Media | 1088 vizualizări
Un vagon al personalului care circula între Braşov şi Izvorul Olt a ieşit de pe şine. Specialiştii anchetează motivele deraierii, una dintre posibilităţi fiind gerul. 26ian2010-tren1Trenul personal 4503 care circula pe direcţia Braşov - Izvorul Olt a fost blocat ieri câteva ore bune în apropiere de staţia Malnaş Băi, după ce unul dintre vagoanele sale a deraiat şi a ieşit de pe şine. În urma accidentului nu au fost înregistrate victime, în schimb au fost anulate 3 trenuri care aveau drum pe acolo - un Intercity Braşov - Budapesta care ar fi trebuit să ajungă la Sfântu-Gheorghe la ora 9 dimineaţa şi două trenuri accelerat, de la Siculeni şi retur. De asemenea, a avut întârziere personalul Topliţa - Braşov. Potrivit şefului Poliţiei Transporturi Feroviare Covasna, Constantin Scurtu, personalul deraiat avea 4 vagoane şi transporta în jur de 30 de persoane care ulterior accidentului au fost duse cu alte două trenuri spre Miercurea Ciuc şi Braşov.

Un vagon al personalului care circula între Braşov şi Izvorul Olt a ieşit de pe şine. Specialiştii anchetează motivele deraierii, una dintre posibilităţi fiind gerul.

26ian2010-tren1Trenul personal 4503 care circula pe direcţia Braşov - Izvorul Olt a fost blocat ieri câteva ore bune în apropiere de staţia Malnaş Băi, după ce unul dintre vagoanele sale a deraiat şi a ieşit de pe şine.

În urma accidentului nu au fost înregistrate victime, în schimb au fost anulate 3 trenuri care aveau drum pe acolo - un Intercity Braşov - Budapesta care ar fi trebuit să ajungă la Sfântu-Gheorghe la ora 9 dimineaţa şi două trenuri accelerat, de la Siculeni şi retur. De asemenea, a avut întârziere personalul Topliţa - Braşov. Potrivit şefului Poliţiei Transporturi Feroviare Covasna, Constantin Scurtu, personalul deraiat avea 4 vagoane şi transporta în jur de 30 de persoane care ulterior accidentului au fost duse cu alte două trenuri spre Miercurea Ciuc şi Braşov.

26ian2010-tren226ian2010-tren326ian2010-tren4

„Am fost sesizaţi dimineaţa în jur de ora 8 de către impegatul de mişcare al staţiei Sf. Gheorghe că personalul 4503 care se deplasa de la Braşov spre Miercurea-Ciuc a deraiat după staţia Malnaş-Băi. Am ajuns la faţa locului, am observat că boghiul de la al doilea vagon, în direcţia de mers a trenului, deraiase de pe şină, iar în vagon erau cca 15 persoane. Vagonul a fost încălzit, nu au fost probleme, pasagerii au fost transbordaţi.

Deocamdată nu ştim cauzele acestui accident, au venit specialişti din cadrul Regionalei CFR şi vor face cercetarea, şi abia după aia vom ştii care a fost cauza producerii deraierii”, a spus Constantin Scurtu. Potrivit acestuia, şinele sunt verificate permanent şi nu ar fi putut fi cauza deraierii.

Nu şinele erau de vină

Primele motive care au fost vehiculate că ar sta la baza deraierii au fost gerul şi faptul că şinele ar fi fost în stare proastă. Dacă gerul încă mai poate fi motiv, specialiştii de la Regionala CFR Braşov au stabilit însă ieri că nu şinele au fost de vină.

„Marţi la ora 10 se întruneşte comisia de verificare şi vom ancheta. Se circulă pe acel traseu, este exlus să fie şina de vină“, a spus reprezentantul Regionale, Costache Nicolau, prezent la faţa locului.

În ceea ce priveşte gerul, se ia în calcul influenţa lui asupra deraierii, întrucât ieri au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi din acest an. Astfel, la Sfântu-Gheorghe erau minus 30 de grade ieri dimineaţă, iar la Întorsura Buzăului minus 34,4.

Trenul a fost ridicat pe şine în jurul orei 13 şi a fost dus la Gara CFR din Malnaş şi urma ca azi noapte să ajungă la depoul din Braşov, pe o linie secundară, pentru ca o comisie de specialişti să facă verificări.

Aceasta este prima deraiere a unui tren care are loc în judeţul Covasna, cel puţin în ultimii 7-8 ani.

Ana Sidon

Foto: Viorel Iordan

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.