Nagy Margit din Sfântu Gheorghe a împlinit 100 de ani

Pe raftul ticsit cu cărți al unui corp de mobilier dintr-un apartament obișnuit din Sfântu Gheorghe stă înrămat portretul unei tinere misterioase a cărei frumusețe te trimite cu gândul la rafinamentul și feminitatea promovate în vremurile vechi de actrițe cu stil, precum Audrey Hepburn sau Hedy Lamarr. Alături, la o masă festivă pe care tronează un tort aniversar pe suprafața căruia lumânările formează numărul 100, stă o bătrână tăcută, gânditoare și senină. Urme vagi ale frumuseții din tablou se regăsesc pe chipul ei îmbătrânit pe care, ca un artist nemulțumit de rezultatul operei lui, timpul a brăzdat cu insistență zeci de riduri, nedorind parcă să mai păstreze nimic din ceea ce tinerețea și vitalitatea pot exprima pe fața unui om.

În poză și pe scaun este o singură persoană: Nagy Margit, femeia care sâmbătă a împlinit un secol de existență. Cu ochii blânzi și zâmbetul discret, bătrâna le vorbește tuturor celor prezenți despre ea însăși. Auditoriul este emoționat și pare că nu știe ce să întrebe. Nici tanti Margit nu prea știe ce să spună. A trăit mult, a traversat epoci și curente și a fost martoră a zeci de schimbări istorice. I-ar trebui încă o viață pentru a relata cele văzute, auzite și trăite.

Înconjurată de reprezentanți ai presei, de membri ai familiei și chiar de viceprimarul Sztakics Eva, toți veniți să o felicite cu prilejul zilei sale de naștere, Nagy Margit nu simte că ar avea multe de spus. Nu deține secretul longevității și nu oferă sfaturi. Surâde și răspunde numai la întrebări, oferind informații despre felul în care și-a dus viața.

Gătește și își poartă singură de grijă

Timp de 36 de ani a lucrat în domeniul textil. Are o fiică și nepoți care o vizitează. Într-o stare de sănătate aproape perfectă, Nagy Margit se îngrijește și acum de treburile casei, gătește și își poartă singură de grijă de parcă pe umerii ei nu ar atârna povara unui secol de existență. Și toate astea pentru că vârsta aceasta matusalemică ce îi uimește pe mulți nu este câtuși de puțin o povară pentru ea. Zâmbetul care îi înflorește pe buze când vorbește pare să spună că, dintotdeauna, pentru ea bucuria de a trăi a stat mereu în lucrurile simple. I-a plăcut să se plimbe prin pădure, să facă mișcare și să admire frumusețea spațiilor înverzite. A citit mult și mai citește încă, ajutată de o lupă prin care literele pot fi detectate de ochii ei bătrâni. Când se uită în urmă, selectează atent doar amintirile frumoase, considerând că numai ele merită păstrate și valorificate de mintea și sufletul unui om.

Nu a fumat şi nu a luat medicamente

Deși secrete ale unei vieți îndelungate nu există, Nagy Margit crede că, pe lângă mișcare, ea a ajuns să fie centenară și prin faptul că nu a consumat prea multă carne, nu a fumat, nu a mâncat mezeluri și alte alimente care alterează sănătatea, dar, mai presus de toate, nu a luat medicamente. De altfel, în ochii ei medicamentele sunt inutile și nu vede niciun motiv pentru care le-ar înghiţi. Acestea par să fie singurele reguli pe care bătrâna, care la cei 100 de ani de viață nu are decât disconfortul unui auz slăbit și o vedere care începe să o lase, le-a urmat în lunga ei existență.

Dar, printre altele, Nagy Margit s-a protejat și încă se mai protejează de răul care invadează zilnic casele oamenilor: televizorul. Pentru ea, acest obiect prin care oamenii moderni se informează este o sursă de neplăcere pe care o evită. Și ce nevoie ar avea ea de televizor când mintea îi e plină de oameni, întâmplări și sute de evenimente? Cu o luciditate uimitoare și o incredibilă atenție la detalii, tanti Margit le oferă membrilor familiei ei informații pe care nimeni nu mai bănuiește că s-ar afla stocate în „fişierele” creierului ei bătrân. „Pentru noi ea este memoria familiei. Orice dorim să știm sau am uitat o întrebăm pe ea și imediat ne spune fără să greșească”, mărturiseşte fiica ei.

Privind femeia încă elegantă, cu părul alb, ochii senini și o bărbie nobilă de doamnă cu sânge albastru, rememorezi fără să vrei lecțiile de istorie care ți-au fost cândva predate, pe când te aflai alături de colegi în băncile din școală. Cuvinte precum „centenar”, „secole”, „epocă”, „războaie”, „revoluție”, „schimbări”, „guverne”, „evoluție”, „modernitate” și „progres” îți invadează mintea și ți se perindă prin fața ochilor, obligându-te să conștientizezi că trupul, sufletul și mintea care stau în fața ta la masă sub numele de Nagy Margit au asistat la toate rând pe rând, trăindu-le, memorându-le și, când au fost prea dure, poate îngropându-le în adâncurile tenebroase ale uitării care înghite orice viață. Și, după toate astea, a mai rămas o mărturie, veche de 100 de ani căreia simți să-i spui din suflet „La mulți ani, Nagy Margit, cea care porți în tine o viață de un secol!”