ACTUALITATE 11 octombrie 2015

Un nou caz de înşelăciune la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 469 vizualizări

La data de 8 octombrie 2015, în jurul orei 10:06, un tânăr de 18 ani a sesizat Poliţia municipiului Sfântu Gheorghe printr-un apel telefonic prin numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că a fost victima unei înşelăciuni.

Din primele verificări s-a stabilit că, în timp ce se afla la o casă de schimb valutar, victima ar fi fost abordată de către două persoane necunoscute care i-au oferit un preţ de schimb mai avantajos decât ce afişat la casa de schimb. Acceptând oferta persoanele au efectuat tranzacţia, însă în schimbul a 500 de lire sterline tânărul a primit doar 180 de lei. Prejudiciul cauzat este de circa 2.700 de lei.

Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea persoanelor în cauză şi tragerea acestora la răspundere sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de fapte, poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu efectueze operaţiuni de schimb valutar la persoane neautorizate. Pentru aceasta există bănci şi case de schimb valutar. Chiar dacă vi se pare că faceţi o tranzacţie mai avantajoasă riscaţi să fiţi înşelaţi sau să primiţi bani falşi. Număraţi întotdeauna banii înainte de a încheia tranzacţia, chiar şi de mai multe ori dacă este cazul.

Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Covasna

Ag. Nicoleta Marin

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.