ACTUALITATE 26 octombrie 2015

Un nou accident mortal pe drumurile din judeţ

de Covasna Media | 805 vizualizări

Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 04:00, pe Drumul Judeţean 112 între Sfântu Gheorghe şi Ilieni, a avut loc un accident rutier soldat cu urmări grave.

Din cercetările efectuate de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani a condus o autoutilitară deşi nu avea permis de conducere, iar pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a ieşit în afara părţii carosabile unde s-a răsturnat.

În urma evenimentului un tânăr de 18 ani a decedat, un altul de 19 ani a fost rănit grav, iar şoferul a suferit răni uşoare. În urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că tânărul aflat la volan avea o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, conducere fără permis şi vătămare corporală din culpă.

***

Duminică seară, în jurul orei 21:20, pe Drumul Judeţean 121 între localităţile Imeni şi Catalina a avut loc un alt accident rutier grav.

În urma cercetărilor a reieşit că o femeie în vârstă de 50 de ani aflată la volanul unui autoturism, în încercarea de a evita o cabalină care a pătruns pe carosabil, a pierdut controlul asupra volanului şi s-a răsturnat în afara căii de rulare.

În urma evenimentului, pasagerul aflat pe bancheta din spate a autovehiculului, un bărbat de 55 de ani, a fost rănit grav.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

***

Tot duminică, în jurul orei 09:40, pe DN 13E în afara localităţii Boroşneu Mare a avut loc un accident rutier, de această dată cu urmări uşoare.

Din cercetări s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 60 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul care circula în faţa sa, iar pentru a evita impactul cu acesta a ieşit în afara carosabilului unde s-a răsturnat.

În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerului de pe locul dreapta faţă.

***

În aceeaşi zi, la ora 18:35, pe DN10 în localitatea Crasna a avut loc un alt accident rutier. Din cercetări s-a stabilit că un bărbat care se deplasa pe bicicletă a fost acroşat de către un autoturism care şi-a continuat deplasarea fără a se opri la locul faptei.

În urma investigaţiilor efectuate, după circa două ore de la producerea evenimentului, poliţiştii au identificat şi autoturismul implicat, precum şi pe cel aflat la volan, un bărbat din Sita Buzăului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,23mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.