Un magistrat de la Tribunalul Covasna se solidarizează cu magistrații care apar în documentarul Recorder
Mesajul său direct către un superior
Un judecător din județul Covasna a intrat într-un schimb public de replici cu un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce acesta a afirmat că magistrații care vorbesc în aceste zile despre problemele din justiție ar avea „un istoric disciplinar limpede”. Informațiile sunt relatate de HotNews.ro.
Judecătorul Alin Ene, membru al CSM, a susținut într-o postare pe Facebook că magistrații care apar în documentarul Recorder sunt foști sau actuali magistrați sancționați disciplinar și că materialul jurnalistic urmărește „manipularea emoției publice”, în lipsa unor dovezi concrete.
Afirmațiile sale au fost contestate public de judecătorul Liviu Cîrneciu de la Tribunalul Covasna, unul dintre cei aproape 200 de magistrați care au inițiat o listă de protest prin care cer ca „adevărul și integritatea să nu fie sancționate, ci protejate”.
„CSM are obligația de a apăra independența tuturor magistraților, inclusiv a celor care denunță nereguli în interiorul sistemului, nu de a-i discredita”, i-a transmis judecătorul din județul Covasna membrului CSM, într-un comentariu public.
Liviu Cîrneciu afirmă că este „profund revoltat” atât de mesajul lui Alin Ene, cât și de poziționarea Consiliului Superior al Magistraturii, arătând că dezavuarea generală a acuzațiilor prezentate în documentarul Recorder, fără o verificare concretă, echivalează cu o antepronunțare.
„Afirmați că nu există probe, deși nici măcar nu a fost inițiat cadrul în care aceste probe ar putea fi identificate, verificate sau infirmate”, a mai subliniat judecătorul de la Tribunalul Covasna, citat de HotNews.ro.
Acesta mai spune că materialul Recorder nu se bazează pe simple emoții, ci pe relatări concrete ale unor magistrați, unii încă în funcție, alții pensionați, care descriu proceduri și situații precise din interiorul sistemului judiciar. În opinia sa, atacarea presei și a magistraților critici nu este un răspuns adecvat din partea CSM.
Judecătorul Liviu Cîrneciu a ținut să precizeze că nu a fost sancționat disciplinar, în contextul afirmațiilor făcute de membrul CSM despre presupusele probleme ale magistraților care vorbesc public.
Potrivit HotNews.ro, inițiativa de solidaritate a fost semnată de 178 de judecători și procurori, majoritatea activi, care se declară solidari cu magistrații din documentarul Recorder și cu judecătoarea Raluca Moroșanu. Mesajul lor este că „tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol”.
Documentarul Recorder la care se face referire a avut un impact major în spațiul public. Acesta a depășit 3 milioane de vizualizări în mediul online în doar două zile și a generat o amplă dezbatere atât în rândul opiniei publice, cât și în interiorul sistemului judiciar.